18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din perioada 20-31 octombrie a.c. s-a dovedit a fi o acţiune mult mai dificilă decât au fost pregătite autorităţile şi recenzorii. Cei mai mulţi dintre recenzori nu au reuşit să acopere în timp real zona de recenzare alocată, pentru recenzarea propriu-zisă şi pentru revenirea la locuinţele recenzate de unde au „lipsit” vestitele CNP-uri, iar o parte dintre aceştia au bătut inutil la uşi, deoarece unii dintre cei ce urmau a fi recenzaţi au refuzat să deschidă uşile. Astfel, la nivelul administraţiei locale tecucene o mare dintre cetăţeni nerecenzaţi, majoritatea motivând că „nu s-au întâlnit” cu recenzorul sau nu au fost în localitate, au aşteptat cuminţi, de frica amenzilor, să îşi dea de bunăvoie datele personale, inclusiv CNP-ul. În noile condiţii, recensământul 2011, încheiat oficial pe data de 31 octombrie, s-a prelungit şi în prima zi a lui noiembrie, în speranţa că, în aceste condiţii, numărătoarea tecucenilor va fi una corectă, care să reflecte adevărul „gol-goluţ”.
În localităţi acţiunea de recenzare s-a încheiat, iar la această dată se fac doar centralizările, dar rezultatele de pe urma acestei acţiuni nu par cele aşteptate, fiind chiar dezamăgitoare.
La nivelul comunei Brăhăşeşti situaţia este cel puţin ciudată: o mare parte dintre localnici „sadea” sunt şi nu prea. Referitor la acest „este/nu e”, viceprimarul localităţii, Dumitru Groza, ne-a spus: „La noi, ca la nimeni: cei care sunt aici de zeci de ani au domiciliul în altă parte, iar la recensământ nu intră în categoria populaţie stabilă. Ei au fost luaţi în spaţiu de diverse persoane pentru a putea să obţină permis de conducere, iar acest lucru ne dezavantajează ca localitate, nu mai ieşim cu numărul de locuitori. La acest recensământ avem cu circa 1.000 de persoane mai puţin ca în 2002, iar noi ţinem în spate cam 10.000”, ne spune dezamăgit primarul interimar al comunei. Cu aceeaşi problemă a absenteismului în masă se confruntă şi alte localităţi, printre care comuna Gohor, unde, din cei „ştiuţi”, în număr de 3.000 locuitori, recenzaţi în 2002, au mai rămas 2.000.


Articole înrudite