O gălăţeancă în scaun cu rotile reclamă abuzurile unui taximetrist din Bucureşti!

Miercuri, 24 August 2016 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O tânără din Galaţi, aflată în scaunul cu rotile, a trăit o experienţă extrem de neplăcută la Bucureşti, unde s-a dus la un concert. Deşi ieşirea s-ar fi putut încadra în una din amintirile frumoase ale gălăţencei, ceea ce i s-a întâmplat imediat după concert a făcut-o pe aceasta să creadă că totul a fost un coşmar. Este vorba despre Marta Iosefina Bencze, o gălăţeancă al cărei CV este atât de vast încât este imposibil să treacă necunoscută în propriul oraş - de profesie consilier juridic (a lucrat ca şi consilier juridic la Universitatea Dunărea de Jos şi în prezent oferă consultanţă juridică persoanelor cu dizabilităţi din toată ţara), Marta şi-a dovedit tenacitatea, voinţa şi curajul, excelând, de-a lungul anilor, în diverse domenii, de la cel sportiv (în 2013 a fost desemnată campioană naţională la: tenis de masă, 100 m viteză, 200 m şi powerlifting), până la cel oratoric (susţine conferinţe motivaţionale – în februarie 2016 a lansat Speaking Voluntary Club – singurul  club de vorbit în public din România iar în  martie 2016 a lansat Seminarul motivaţională „Ea, FEMEIA!”) sau literar (în 2011 a publicat  prima carte motivaţională „Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria”), colaborează cu revista lunară Famost şi are un blog (http://martabencze.ro/).   

Scuipată de taximetrist

În ciuda tuturor  realizărilor cu care se mândreşte (sau poate tocmai de aceea), Marta luptă în fiecare zi cu discriminarea. Ultimul caz - al ei propriu, căci Marta s-a întors, de curând cu un gust extrem de amar din capitala României, unde un şofer de taxi a refuzat să o transporte, ba chiar a şi scuipat-o!
“Mă deplasez de 26 de ani în scaun cu rotile şi am mai fost discriminată, nu aste este problema, dar ce mi s-a întâmplat recent la Bucureşti m-a făcut să realizez că, dacă nu iau atitudine, dacă cei aflaţi în situaţii similare nu iau atitudine, în curând lucrurile se vor înrăutăţi”, îşi începe Marta povestea, relatând cum a fost refuzată şi agresată de un şofer de taxi.
“Am fost la un concert, la Bucureşti, iar pe 14 august, seara, după concert, am încercat să iau un taxi pentru a ajunge acasă. Eram eu, în scaun cu rotile, şi prietena mea, care se deplasează cu ajutorul unui cadru rulant. Era 22.30 şi am încercat să găsesc taxi pe aplicaţie, dar timp de o oră nu am găsit, aşa că am încercat să opresc un taxi în trafic... Timp de o oră au trecut pe lângă noi două circa 50 de taxiuri, din care cu 20 de şoferi am avut contact vizual, dar întorceau capul, ca şi cum nu ne-ar fi văzut, deşi eram cele care ieşeau cel mai mult în evidenţă dintre toţi cei din stradă – eram două fete, una în scaun cu rotile, cealaltă cu cadrul... A fost un taxi pe care l-am întrebat dacă merge pe ceas şi mi-a răspuns că merge «pe bani», răspuns pe care l-a primit şi un alt cuplu, după care, la un moment dat, a oprit un taxi, m-am dus lângă el şi l-am întrebat cât ne ia până la destinaţie. Mi-a spus «40 de lei» şi l-am întrebat de ce, pentru că avea tarif de 1,39 lei/km, plus că ştiam foarte bine că o astfel de cursă nu costă mai mult de 8 lei. Mi-a răspuns că este acest preţ pentru că... mă deplasez în scaun rulant... Am rămas şocată de răspuns, mă aşteptam să spună că face bişniţă, pentru că ăsta e adevărul, taximetriştii profită când este noapte, târziu, şi pun preţuri mari, dar oamenii sunt obosiţi, vor să ajungă acasă, aşa că nu comentează... M-am depărtat puţin de taxi şi i-am răspuns «Pe bune? De aia iei banii ăştia, pentru că sunt în scaun cu rotile?», la care taximetristul a dat înapoi maşina şi... m-a scuipat!”.

Lipsa de reacţie a celor de la 112

Şocată, Marta a sunat la 112, dar “mi se pare că nici aceştia nu au reacţionat cum trebuia – până la urmă eram două fete singure, în stradă, nu mai era nimeni prin preajmă, le-am spus care e situaţia noastră, ce s-a întâmplat... şi în loc să trimită un echipaj la faţa locului, mi-au spus să merg eu la cea mai apropiată secţie de poliţie... Nu mi s-a părut în regulă, eu nu sunt din Bucureşti, nici măcar nu ştiam unde este cea mai apropiată secţie... În fine, până la urmă am făcut un compromis şi am ajuns acasă tot cu un taximetrist particular, care ne-a luat dublu decât o cursă normală. Totuşi, a doua zi eu am încercat să iau legătura cu firma de taxi, pentru că în momentul încidentului eu am pus mâna pe telefon şi am fotografiat tot – numele firmei, indicativul taxiului, astfel încât am putut identifica rapid tot. Nu am reuşit să iau legătura cu firma de taxi, aşa că am mers mai departe”.   

Discriminare la tot pasul

Marta a luat legătura cu Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, care a pus-o în legătură cu Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), de unde a aflat ce paşi trebuie făcuţi pentru a depune reclamaţie.
“Vreau ca firma să fie amendată, pentru că şoferul a încălcat legea. Vorbesc de Legea 448/2006, care la art 64 spune că firmele de taximetrie trebuie să aibă minim o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap şi mai spune legea că şoferii de taxi nu au voie să refuze transportul unei persoane cu dizabilităţi. Am semnale că taximetriştii refuză şi alte genuri de pasageri, chiar persoane fără dizabilităţi – mi s-a plâns o mămică de faptul că a fost refuzată de un taximetrist pentru că bebeluşul ei avea diaree, deşi mama a spus că va plăti dacă se va întâmpla să i se murdărească bancheta maşinii – ca să nu mai vorbes de persoane cu dizabilităţi refuzate de taximetrişti pe diverse motive, care mai de care mai ciudate, inclusiv că aceştia ar... mirosi rău! Deci, taximetriştii preiau doar ce comenzi le convine. E ca şi cum te-ai duce să iei pâine şi ţi se refuză pentru că ai ochi albaştri. Păi asta e ţara în care dorim să trăim?”, spune Marta, care, din această săptămână, a început să trimită plângeri la CNCD, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Asociaţia Info Cons şi, în paralel, analizează varianta de a-i cere, în instanţă, firmei de taximetrie, dar şi şoferului, daune morale pentru că i s-au încălcat drepturile şi a fost agresată. Prin atitudinea ei, Marta vrea să transmită un mesaj: “Aş vrea ca întreaga societate să înţeleagă faptul că, dacă nu reacţionăm, dacă nu ne cerem drepturile stabilite prin lege, nimeni nu o face în locul nostru. Dacă avem o lege, ea trebuie aplicată şi respectată. Nu vreau să cred că noi toţi creăm o astfel de societate. Dacă oamenii nu fac plângere şi cei care încalcă legea nu sunt amendaţi nu se va face nici o schimbare”.

O problemă pentru firmele de taxi

Acest caz a determinat-o pe Marta să semnaleze şi o altă problemă: deşi sunt obligate prin lege, firmele de taximetrie din România (majoritatea) nu deţin măcar o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi – o maşină tip dubiţă, cu o rampă care să urce, până în maşină, scaunul rulant cu tot cu persoana respectivă.
“Păi, dacă nu există în Bucureşti, capitală europeană, ce să mai vorbim de Galaţi sau Brăila? Eu la Galaţi nu am avut niciodată incidente, şoferii de taxi sunt drăguţi, mă ajută mereu şi nu am primit niciodată comentarii, deşi a fost o perioadă în care plecam zilnic de acasă, la serviciu, cu taxiul. În schimb, la Bucureşti mereu sunt refuzată de taximetrişti. Mi s-a întâmplat să iau la rând patru-cinci taxiuri care stau în stradă şi să fiu refuzată, de cele mai multe ori mi se spune că sunt ocupaţi, dar eu plec până la urmă de acolo cu un taxi şi ei rămân tot acolo, semn că nu sunt ocupaţi, ci doar nu vor să mă transporte... Totuşi, legea spune că trebuie să existe astfel de maşini adaptate şi ele nu există. Mă gândesc însă că şi autorităţile locale au partea lor de vină – dacă fiecare Primărie ar refuza să mai acorde licenţa de taxi dacă firma respectivă nu are măcar o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi, probabil că astfel de situaţii, cum mi s-a întâmplat mie, ar fi mai puţine sau chiar ar dispărea. Pe de altă parte, aş vrea să le transmit şoferilor de taxi că o persoană cu dizabilităţi nu este aşa de greu de transporat. Pur şi simplu, scaunul cu rotile se plează şi se poate pune în portbagaj, ca orice valiză. Eu nu am nevoie să fiu ajutată, ştiu să urc singură într-o maşină, aşa că nu văd care este reticenţa!?”, mai adaugă Marta.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu