
Maroc a impresionat la această ediție a Cupei Mondiale, iar selecționerul Mohammed Ouahbi consideră că echipa sa poate să câștige trofeul.
După remiza cu Brazilia, din prima etapă, pentru Maroc au urmat victoriile cu Scoția și Haiti. Maroc s-a calificat în 16-imi de pe locul 2 în Grupa C, la egalitate de puncte cu Brazilia, dar cu un golaveraj mai slab.
Maroc a devenit prima națiune africană care a ajuns în semifinalele Mondialului, în urmă cu patru ani, iar experiența de atunci îi poate ajuta pe „Leii Atlasului” să facă un nou turneu final mare. Selecționerul Mohammed Ouahbi consideră că Maroc are tot ce-i trebuie pentru a deveni campioană mondială.
„Maroc a intrat într-o cu totul altă dimensiune. Jucătorii și suporterii cred în această echipă, iar adversarii ne respectă. Trebuie să credem în acest obiectiv (câștigarea Cupei Mondiale), în această țintă. Trebuie să dăm totul, să ne respectăm adversarii și să fim implicați sută la sută în această ambiție. Cred foarte mult în munca mea și în munca staff-ului meu și avem toate ingredientele pentru a deveni cea mai bună națiune”, a spus Mohammed Ouahbi.
În momentul de față, Maroc se află pe poziția 15 în topul favoritelor la Cupa Mondială, cu o cotă de aproximativ 50.00 la casele de pariuri sportive. În același timp, Maroc este echipa din Africa văzută cu cele mai mari șanse să aibă cel mai bun parcurs, având cota 2.20 să ajungă cel mai departe. La capătul meciurilor din grupe, cotele antepost pentru câștigarea Cupei Mondiale sunt următoarele:

Maroc ajunge în fazele eliminatorii pentru a treia oară în istorie, după edițiile din 1986 și 2022.
În meciul cu Haiti, câștigat cu 4-2, Maroc a revenit pentru prima dată pe tabelă în istoria participărilor la Cupa Mondială, după ce a fost condusă. Anterior, remizase o singură dată și pierduse alte 11 meciuri. Remiza dată tocmai de la ediția din 1970. În același timp, Maroc este abia a doua națiune de pe continentul african care revine după ce a fost condusă de două ori, după Nigeria în meciul cu Spania de la ediția din 1998.
Achraf Hakimi, care a marcat primul său gol la Cupa Mondială în 13 apariții, a creat 21 de ocazii la turneul final. Dintre jucătorii africani, doar Yaya Touré îl depășește, cu 23.
Ismael Saibari este doar al doilea fotbalist african din istorie care dă trei goluri în faza grupelor de la Cupa Mondială, după Papa Boupa Diop, în 2002. Este, însă, primul african care înscrie în fiecare meci din faza grupelor.
La 20 de ani și 214 zile, Gessime Yassine a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Marocului la Cupa Mondială. Ajunsă în fazele eliminatorii de la Cupa Mondială, Maroc va începe să simtă presiunea. Acum patru ani, această reprezentativă a arătat că poate juca de la egal la egal cu oricine, având în vedere că a eliminat Spania și Portugalia, înainte să fie învinsă de Franța în semifinale. Marocanii au terminat ultima ediție pe locul 4, fiind învinși de Croația în finala mică, scor 2-1.
