Bruno Ribo: 2013, al cincilea an consecutiv în care Combinatul va înregistra pierderi

 
Marți, 26 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
- Care este situaţia actuală a Combinatului? Situaţia Combinatului este în continuare dificilă. După cum ştiţi, este al cincilea an consecutiv în care suntem în zonă de pierdere financiară, dar încă suntem în viaţă şi ne luptăm pentru a ne asigura viitorul, un viitor sustenabil. În cadrul programului nostru de transformare, am făcut progrese importante în ultimul timp. Dacă ar fi să comparăm ce am făcut anul acesta cu ce a fost înainte de criză, în 2007 — 2008, ani foarte buni pentru noi, astăzi suntem cu 15% mai eficienţi decât eram în acele vremuri. Problema este că, în ciuda tuturor acestor îmbunătăţiri ale eficienţei, încă pierdem bani, deşi înainte de criză noi câştigam bani. De ce se întâmplă aceste lucruri? Sunt două motive: piaţa s-a schimbat complet, s-a schimbat structural. Până în 2009, era o cerere mai mare decât capacitatea de producţie — vorbim despre piaţa noastră—, însă acum situaţia s-a schimbat complet. S-a inversat situaţia atât în Europa, cât şi în piaţa noastră naturală, care este bazinul Mării Negre. Există o supracapacitate de producţie care este în zona de 25%, iar pentru unele produse, cum ar fi tabla groasă, este chiar de 30%. Această situaţie a generat o înăsprire a mediului concurenţial într-o mult mai mare măsură decât în trecut. Iată de ce, începând cu 2009, nu mai suntem în poziţia de a transfera către clienţi creşterea preţurilor la materiile prime, pe de o parte, şi creşterea tarifelor la energie, pe de altă parte. Iată de ce toate economiile pe care le-am făcut, toate îmbunătăţirile de 15% au fost, de fapt, înghiţite de piaţă, iar într-o altă măsură au fost luate de furnizorii noştri, care au crescut la preţuri, în principal în chestiunea energiei. Să vă dau un singur exemplu: costul la energie este de 39% în costul nostru suplimentar, adică diferenţa dintre preţul cu care vindem produsul şi preţul materiilor prime, cum ar fi minereul de fier şi cocs. Astăzi, 39% din această diferenţă este energia. Pentru noi, asta înseamnă electricitate, dar şi gaz natural. Este cam jumătate — jumătate gaz şi energie electrică. Noi am lansat un program care se numeşte "Energyze", care să ne reducă structural consumurile energetice. Acest program a început anul trecut şi am identificat cel puţin 100 de idei de proiecte pe care le putem implementa cu resurse proprii, care să ne conducă la o reducere a consumurilor energetice de circa 15%. Dar aceasta nu compensează ceea ce se întâmplă pe chestiunea energetică — şi nu vorbim aici de preţul crud ar energiei electrice, ci despre suprataxarea care a explodat în ultima vreme şi despre dublarea preţului la gazul natural produs în România în ultimii doi ani. În ceea ce priveşte liberalizarea pieţei, memorandumul iniţial prevedea un palier de doi ani. Este mult prea rapid. Noi pretindem că piaţa este liberalizată, dar, după părerea mea, liberalizarea ar trebui să conducă la preţuri competitive — este atât punctul nostru de vedere, cât şi al altor industrii din România, care ne-am grupat în Asociaţia Marilor Consumatori Energetici. Noi credem că această liberalizare este cumva prematură, pentru că este o singură sursă care furnizează gaz natural şi care va defini cumva nivelul preţului. Ca să vă dau o imagine completă, panoramică a situaţiei, Arcellor Mittal Galaţi exportă în jur de două treimi din producţie. Chiar şi la nivelul actual de producţie, de 1,7 milioane de tone pe an să zicem, noi suntem de fapt prea mari pentru România, unde deţinem peste 50%, şi suntem nevoiţi să exportăm. În exporturile noastre, ne lovim de concurenţă, care vine din zona Rusiei, şi ştim cu siguranţă că ei au tarife mai bune la electricitate şi mult mai bune la gaze. Cu caracter informativ, nivelul lor este cam la jumătate, ca efort financiar în privinţa resurselor energetice, deci pe ei îi costă cam la jumătate din cât ne costă pe noi. - Ştiu că o delegaţie a acestei Asociaţii pe care aţi înfiinţat-o a fost la Bruxelles. Ce v-au spus acolo? Prin intermediul asociaţiei noastre profesionale, noi, Asociaţia Producătorilor de Oţel, ne-am arătat preocuparea privind viitorul acestei industrii — este o luptă care a început în urmă cu câteva luni şi asta a determinat Comisia Europeană să ia în calcul situaţia noastră dificilă, pentru că noi nu concurăm doar între noi în Europa, ci concurenţa cea mai mare este din afara Europei, iar decidenţii politici trebuie să creeze un cadru competitiv care să permită continuarea acestei activităţi în Europa. Concurenţii noştri nu plătesc certificate verzi, nu plătesc alocaţii CO2, drepturi. Înţelegem aceste politici, împărtăşim viziunea pe termen lung, dar, pe termen scurt, aceste dificultăţi trebuie rezolvate. - Aţi discutat şi cu autorităţile române? Ce v-au spus? Cu cine v-aţi întâlnit? Ca în toate ţările unde noi operăm, avem contacte regulate, contacte frecvente cu decidenţii politici, cu autorităţile. Este o chestiune normală să le informăm despre situaţia afacerii noastre şi să le explicăm dificultăţile, atunci când le avem. Am discutat la nivele diferite. Domnul Mittal (Laksmi Mittal, proprietarul ArcelorMittal n.r) însuşi a fost în România la începutul verii. A fost un contact la cel mai înalt nivel, dar cu siguranţă avem contacte regulate cu acele autorităţi care au implicare în chestiunea energetică. Discutăm deseori pentru a implementa acele soluţii care sunt legale şi care există şi sunt aplicate în cele mai multe din ţările europene. Ca exemplu, în Germania, consumatorii mari industriali primesc o scutire la certificatele verzi de până la 95%. Ei nu plătesc în plus faţă de preţul curentului mai mult de 0,5 euro pe MWh. În cazul nostru, azi plătim în jur de 7 — 8 euro peste preţul energiei electrice. Dacă nu se face nimic, dacă nu se iau măsuri, acest efort efort suplimentar ar putea creşte la 15 — 18 euro pe MWh. - Care a fost răspunsul autorităţilor? Ce măsuri au în vedere? Autorităţile au făcut un prim pas în luna iunie. Este vorba despre Ordonanţa de Guvern 57. A fost un pas bun, în direcţia corectă, pentru că acest pas în primul rând recunoaşte că există o problemă structurală, este un dezechilibru. Dar, aşa cum şi asociaţia noastră şi noi am spus, credem că şi alţi paşi trebuie urmaţi pentru a reduce pierderile generate de plata certificatelor verzi, taxele de cogenerare, iar aceşti paşi trebuie luaţi imediat. - Care ar fi aceşti paşi? Să zicem că preţul crud al energiei electrice este 170 — 180 de lei, iar preţul final pe care noi îl plătim este cu 40% mai mare. Este cam 300 de lei. Noi plătim 120 de lei în plus faţă de cei 170 — 180 de lei. Şi, la 300 de lei pe MWh, noi nu putem supravieţui. Componenta tehnică a soluţiilor care trebuie implementate se află în responsabilitatea decidenţilor politici. Putem face propuneri...dar, la urma urmei sunt propunerile noastre, nu noi facem politica. - Care va fi producţia în acest an şi cum este faţă de anii precedenţi? Producţia va fi aproximativ aceeaşi. Suntem undeva în zona de 1,65 — 1,7 milioane de tone pe an. Înainte de criză, era între 3,5 şi 4 milioane de tone pe an. - Veţi avea pierderi şi în acest an? La cât le estimaţi? Sunt în scădere sau în creştere faţă de anul trecut? Da, probabil că vom avea pierderi. În termen de indicatori operaţionali, avem o îmbunătăţire importantă faţă de anii trecuţi, dar rezultatul net nu se va îmbunătăţi mult faţă de ce a fost anul trecut. Am avut în 2012 operaţiuni financiare pe care nu le-am mai avut anul acesta, care ne-ar fi îmbunătăţit rezultatul. Am redus anul trecut capitalul de lucru într-o măsură în care nu va fi redus acum. Este o chestiune tehnică, nu vom intra în amănunte. Þinta noastră este să revenim în zona de profit cât de repede va fi posibil. Să mai spun un lucru pe care poate nu l-am comunicat: chiar şi în această perioadă de cinci ani de pierderi consecutive, am primit un sprijin puternic de la grupul mamă. În aceşti cinci ani, am investit 200 de milioane de euro în condiţii de pierdere consecutivă. Insist pe acest mesaj pentru că există critici, oameni care spun că „demolaţi echipamentul cutare”, „demolaţi echipamentul cutare”, dar, de fapt, ceea ce facem noi este să restructurăm pentru a ne adapta la noile condiţii ale pieţei. Iar dacă nu ne adaptăm, ceilalţi o vor face şi noi vom muri. - Cât mai rezistaţi să tot acumulaţi pierderi? Pentru moment, suntem încă sprijiniţi de compania — mamă şi de preşedintele Grupului nostru, Mittal. Dar această situaţie nu poate dura la nesfârşit. Trebuie să ne reîntoarcem în zona de profitabilitate cât de repede se poate. Dacă am avea cadrul corect de tarifare pentru resursele energetice, cu toate eforturile făcute în cadrul programului de transformare şi rezultatele obţinute am putea atinge această ţintă, poate, în cea de-a doua parte a anului viitor şi poate 2015, ca an întreg, să fie posibilă o zonă de profit. Dar acest lucru depinde, pe de o parte, de situaţia din piaţă, iar pe de altă parte de situaţia generată de creşterea costurilor energetice, şi poate ar fi ăsta primul motiv şi nu neapărat piaţa. Astăzi, dacă ne lovim de o creştere a preţului la gaze de 40%, nu putem spune clienţilor: „O să-ţi cresc preţul la tablă”. Şi eu cum cresc cu 10% preţul la tablă, pentru că mi-a crescut preţul la gaze? Piaţa nu acceptă o asemenea creştere, piaţa noastră în care livrăm. - Care este în prezent numărul angajaţilor ArcellorMittal Galaţi, câţi oameni au plecat în acest an şi la ce valoare s-a ridicat pachetul compensator? Acum avem circa 9.000 de angajaţi, inclusiv subcontractorii. Oamenii noştri direct angajaţi sunt în jur de 7.000. Cam 400 au plecat anul acesta, iar pachetul pe care l-am propus — şi care a fost acceptat în mod voluntar de oameni — a fost mult mai bun decât cel prevăzut în contractul colectiv de muncă pentru disponibilizări, pentru că acestea nu au fost disponibilizări. Pachetul financiar prevăzut în contractul colectiv de muncă în caz de concedieri este unul dintre cele mai favorabile din zona noastră de activitate, poate printre cele mai bune din România, dar nu aşa s-a aplicat, ci prin plecări voluntare. De fapt, obiectivul nostru este să menţinem cât mai mult din slujbe, dar aceste eforturi care s-au făcut au fost pentru a adapta afacerea noastră la realităţi. - Aveţi în vedere să mai oferiţi astfel de pachete compensatorii şi anul viitor? Mai trebuie să mai plece şi alţi oameni sau acum aveţi numărul de salariaţi optim? Pe termen scurt, nu. Dar continuăm să lucrăm pentru creşterea productivităţii, pentru că este un element—cheie pentru noi, iar acesta este un proces care nu se opreşte niciodată şi nu ne mai putem baza pe plecările naturale. De asemenea, avem un proces de relocări interne de personal. - Care consideraţi că va fi impactul asupra economiei al noilor taxe pe care le-a anunţat Guvernul — taxele pe construcţiile speciale? Unii pot înţelege industria ca pe o vacă de muls. Lăsând gluma la o parte, putem spune că nu mai avem lapte de mult. De fapt, din punct de vedere financiar, sângerăm. Trebuie să evaluăm, dar nu cred că este un pas în direcţia cea bună din punctul nostru de vedere. Dar mai mult de atât nu pot comenta. - Cum arată mediul economic din România faţă de alte state europene? Cred că România are potenţial. Este un potenţial pe termen mediu al României — vedem lucrul acesta — sunt şi alte puncte care sunt favorabile. România are un sistem educaţional care livrează educaţie calificată, oameni inteligenţi, isteţi, în special în sectorul care ne interesează pe noi — de exemplu automatizări. Discutăm cu alţi colegi din alte industrii şi împărtăşim acelaşi punct de vedere. Alt punct pozitiv pe care îl are România este potenţialul agricol important care, probabil, că va fi valorizat în anii următori. Acum, ceea ce decidenţii politici ar trebui să facă este ca în interiorul acestei imagini generale să decidă dacă menţin industriile cheie, industriile importante. Dacă România vrea să facă acest lucru, sunt câţiva paşi care trebuie urmaţi. Cred că, structural, România poate avea o rată de creştere economică mai mare decât ţările din vestul Europei. Creşterea medie în Europa ar putea fi de 2-3 %. Dacă ne uităm la Spania, Franţa, Italia găsim acolo 0,5%. Deci, rata de creştere economică a României ar putea fi mai mare decât cea a altor ţări europene, dar este o decizie care trebuie luată în interiorul societăţii româneşti. Vrem să devenim o ţară a serviciilor şi a intermedierilor energetice sau o ţară care să aibă şi o industrie?

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu