19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Veşti pentru românii care au primit carduri pentru alimente
Veşti pentru românii care au primit carduri pentru alimente

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că marţi, 21 februarie 2023, cardurile pentru alimente au fost alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei.
Astfel, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat marţi suma de 593.951.000 lei pentru alimentarea cu prima tranşă din 2023 de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. În 2023 se acordă şase tranşe de ajutor pentru alimente şi mese calde, la un număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate.
„Sprijinul pentru alimente şi mese calde acordat românilor vulnerabili continuă şi în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranşă de anul acesta, adică a tranşa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea faţă de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi în acest an, cu o nouă tranşă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă şi nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi pentru achiziţionarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanţat din fonduri europene - 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Luna viitoare vor beneficia încă 46.130 persoane care au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate, iar Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale urmează să emită şi distribuie cardul în cursul lunii viitoare şi pentru aceste persoane.
În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranşe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022.


Articole înrudite