08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
2018 bate la uşă
2018 bate la uşă

A trecut şi Crăciunul şi ne pregătim să-l întâmpinăm pe 2018. Fiecare are un gând, o dorinţă, o neîmplinire şi o formă de dor cenzurat. Să ne fie mai bine, să fim mai buni, să trăim mai bine, să ne bucurăm şi să respirăm fericire. Cerem puţin şi primim ce nu depinde de noi. Dacă lumea ar fi mai caldă şi politicienii mai umani, viaţa ar fi ca o scânteie ruptă din rai. Până la urmă, nu suntem vinovaţi că ne dorim: iubire, atenţie, tandreţe, respect, prietenie, îmbrăţişări. Pentru toate astea avem nevoie de alţi oameni. Braţele noastre trebuie să ajungă pentru o îmbrăţişare sinceră care să ameţească tot greul venit spre noi, din nedorinţă. Să sperăm, să visăm, să nu ne minţim, să ştergem urâtul şi să apreciem valoarea, bunul simţ , educaţia, simplitatea şi viaţa însăşi. Pentru că uneori mai e atât de puţin pentru respiraţie încât nici nu conştientizăm ce am pierdut şi dacă am trăit. Nu ştim unde, cum şi dacă ne vom mai naşte şi ar merita să fim sănătoşi şi fericiţi până la capăt. Asta depinde de noi. La mulţi ani oameni frumoşi! Un an plin de împliniri şi speranţe materializate.


Articole înrudite