Vine nu vine Dunărea peste noi? Þine digul? Scăpăm acum, dar la anu'...? Întrebări ce nu prea au cum să lipsească din conversaţiile gălăţenilor, fie ei sau locuitori din Valea Oraşului, direct implicaţi, sau simpli chibiţi mulţumiţi că nu stau în vale. E o agonie a aşteptării inundării oraşului, de fapt a unuia dintre cartiere, care pentru mulţi e poate chiar mai rea decât faptul în sine. Neavând încredere în autorităţi şi nici în reclama făcută, poate pe bună dreptate, digului construit de alţii şi nu de cei ce ar putea fi afectaţi de apă, unii dintre locuitorii din Vale au şi plecat în bejenie, care pe la rude, care pe la prieteni. Şi-au pus mobilele pe suporturi la înălţime sau în pod, care pe unde au putut, şi au plecat fără să mai aştepte evcuarea. Se uită la televizor şi nici nu ştiu ce să mai creadă, dar clar nu ştiu când e sigur să se întoarcă acasă. Unii nu au însă unde să se ducă şi aşteaptă. Mulţi s-au obişnuit deja cu stresul că „vine sau nu vine apa”. Au mai trecut oricum prin asta, pentru că în Valea Oraşului o ploaie torenţială e echivalentă cu apă intrată în sute de gospodării, dar acum nu e o ploaie torenţială, ci ditamai fluviul care dă să le intre în case. Aşa că dacă cu apa până la brâu s-au obişnuit şi în alţi ani, acum se tem că nici casele nu or să li se mai vadă din ape. De ieri au început să curgă declaraţiile liniştitoare gen „sigur, digul rezistă, Dunărea a scăzut” şi aşa mai departe. Să le creadă, să nu le creadă? Au sperat că o breşă la Cotu Pisicii îi va scăpa de stres, dar au aflat că nu se poate. Aşa că... aşteaptă. Şi îi mai frământă o întrebare. Pe unii dintre ei, care se mai gândesc şi la viitor. Câtă vreme Valea Oraşului va fi locul unde mai în fiecare an ori ploaia ori Dunărea le intră oamenilor în case? Din păcate, pentru o aşa întrebare răspunsul e că se fac planuri, dar nimeni nu poate garanta nimic. Ca de obicei, incertitudine.
