02 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nu mai spun „quo vadis”, îmi ajunge...
Nu mai spun „quo vadis”, îmi ajunge...

Ce să mă mai tot întreb încotro s-o iau, că dacă mă uit spre est îi văd pe ruşi care fac ei ce fac şi îşi cheltuie banii daţi pe rachetele alea deştepte ba prin Afganistan, ba prin  Irak sau mai nou prin Siria. Dacă mă uit spre vest, nu văd decât nişte ţărişoare invadate de refugiaţi, refugiaţi cu care nici ei nu mai ştiu ce să facă, aşa că s-au gândit ei să-i împrăştie prin toată Europa, numai că după spusele celor deştepţi ar cam fi vorba de vreo 35 de milioane de suflete. Stau şi eu şi mă gândesc cum vor vrea ei să integreze la un loc atât de mulţi musulmani printre atât de mulţi protestanţi, catolici sau orotodcşi, când noi, lăsându-i la o parte pe cei care fac parte din tot felul de secte abia ne înţelegem unul cu altul, ne călcăm în picioare atunci când apar nu mai ştiu eu ce moaşte prin zona noastră sau pentru a lua o gură de apă sfinţită. Şi totuşi, stau şi mă întreb: să mă duc în America, doar pentru că Donald Trump a promis că îi trimite înapoi pe toţi sirienii (asta dacă va ajunge vreodată preşedintele Americii, deşi nu cred, nu de alta dar pare a fi un Corneliu Vadim Tudor al americanilor), să mă duc în Rusia pentru că Putin ăsta ăşi cam arată muşchii şi nu prea îi pasă de nimeni, să mă duc în Elveţia sau prin ţările alea din Benelux care nu spun nici că primesc imigranţi, nici nu-i refuză, nici nu pun garduri de sârmă ca ungurii dar nici nu le oferă avantaje precum asistenţă socială, medicală sau mai ştiu eu ce. Cine vrea, să vină pe barba lui, pe banii lui, pe imaginaţia lui, până la urmă chiar pe norocul lui! Bine că spune Barak Obama că va primi SUA peste 200.000 de refugiaţi din Siria. Întrebarea e, cine va plăti drumul lor până în America, cine va plăti costurile pentru integrarea lor în societatea americană, cine se va lovi de ei pe străzi, prin magazine, prin parcuri, şi cine va riposta la adresa lui Obama? Este uşor să spui că vei primi pe teritoriul ţării tale cinci mii, şapte mii de refugiaţi, nu înţeleg însă cu ce suntem noi vinovaţi că a dat în clocot lumea arabă sau islamică sau cum vreţi voi. Până nu demult, aurul era mai ieftin la sirieni decât pe la noi, cafeaua era mai ieftină prin Africa, noi importam banane, mango şi nuci de cocos, nimeni nu ne mai băga în seamă pentru că eram o micuţă ţară din estul Europei, acum creierele românilor sunt căutate până şi la NASA, americanii îşi fac baze militare pe la noi şi, mai nou, isteţii ăia din UE ne impun şi câţi refugiaţi să primim şi să-i facem români prin adopţie. Că o fi având dreptate Victor Ponta când spune că trebuie să ne gândim în primul rând că printre refugiaţi sunt o grămadă de copii, copii care au drepturi recunoscute pe plan internaţional. Aşa că va trebui să facem şcoli şi grădiniţe în limbile lor.

 


Articole înrudite