30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Devenită deja tradiţie, serbarea pe care copiii de la Centrul de zi al Fundaţiei "Împreună" o pregătesc pentru a-l întâmpina pe Moş Crăciun este acum un adevărat spectacol regizat şi pus în scenă de doamna instructor Geta Chirilă, ajutată de restul echipei. Copiii s-au întrecut pe ei înşişi şi au oferit spectatorilor, părinţi, fraţi, voluntari, bunici, seniori, un regal de colinde, poezii, dansuri moderne şi populare. Alături de ei, pe scenă au evoluat şi două doamne membre ale Clubului Seniorilor, club care a fost înfiinţat în luna aprilie a acestui an la Fundaţia "Împreună". Cuvintele sunt puţine şi nu pot descrie atmosfera de sărbătoare, emoţia şi bucuria celor prezenţi în sală, copii şi invitaţi deopotrivă, pe toată durata spectacolului şi mai ales atunci când, încărcat cu daruri, şi-a făcut apariţia şi Moşul... Şi în acest an, Moş Crăciun i-a vizitat pe copiii Centrului de zi şi a venit cu sacul  plin de jucării şi daruri, toate pe gustul copiilor. Spiriduşii moşului din acest an au fost angajaţii unei bănci din Galaţi, care au desfăşurat campania „Vrei să fii Moş Crăciun?”. Această campanie a bucurat 60 de copii de la Fundaţia "Împreună". Fiecare copil a scris moşului, din timp, câte o scrisoare prin care, fiecare în felul lui şi cât a putut el de frumos a rugat moşul dacă poate şi dacă are timp şi dacă nu e prea mult să îi aducă fie o păpuşică, fie o maşină cu telecomandă sau o chitară sau... Şi Moşul, cu ajutorul frumoşilor spiriduşi, a făcut ca în acest an visele şi dorinţele lor să se împlinească întocmai.
"Nu putem descrie bucuria şi uimirea copiilor atunci când au deschis cadourile şi au constatat că moşul chiar le-a împlinit dorinţele. Asemenea clipe nu se descriu, ci pur şi simplu le vezi şi le trăieşti alături de ei... Şi elevii Şcolii postliceale Christiana, deja prieteni vechi ai copiilor şi ai noştri, au ajutat moşul să întregească darurile pentru copii cu fructe, dulciuri, jucării şi mai ales au încântat audienţa cu unele dintre cele mai frumoase colinde româneşti. Tuturor celor care au făcut ca sărbătorile din acest an să fie mai vesele şi mai luminoase, mai încărcate de bucuria şi veselia copiilor fericiţi, le mulţumim! Mulţumesc poate este un cuvânt mic dar este din inima copiilor şi a noastră cei care, cu ajutorul «spiriduşilor» şi al altor OAMENI aducem zâmbetul pe feţele copiilor, şi de aceea «mulţumesc» este încărcat de emoţie şi recunoştinţă, bucurie şi speranţă. Tuturor celor care de-a lungul timpului au fost, sunt dar şi celor care se vor alătura nouă, celor de la Fundaţia Împreună, le urăm din toată inima multă sănătate, bucurii şi împliniri, sărbători liniştite şi senine şi La mulţi ani!", a adăugat Daniela Strat, directorul Fundaţiei "Împreună".


Articole înrudite