La începutul acestei săptămâni, pe 3 mai, a fost Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. Aşa cum era firesc, jurnaliştii nu au avut timp să îşi sărbătorească ziua branşei. Dar sâmb ...
Aprinderea unei suprafeţe de vegetaţie din zona lacului Mălina Sud, care a avut loc în cursul lunii martie, se află încă în curs de cercetare de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi. Potr ...
Conducerea Apă Canal anunţă că în data de 11 mai, între orele 8-19, va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii municipiului Tecuci, şi aici este vorba de populaţie, agenţi eco ...
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi, Cătălin Negoiţă, a anunţat într-o conferinţă de presă evenimentul cultural al săptămânii. Este vorba, aşa ...
Începutul de săptămână a fost marcant pentru Serviciul Public Comunitar Local de Evidentă a Persoanelor Tecuci, având în vedere că în prezenţa primarului municipiului, Eduard Finkelstain, a ...
Primul eveniment l-a constituit alegerea conducerii Sindicatului Depou de la UETU, afiliat la FSS Metarom Galaţi, şi care are circa 180 de membri, cei mai mulţi mecanici de locomotivă. Reamintim c ...
Societatea Studentilor Medicinişti din Galaţi, în colaborare cu Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntari „Pro Vobis” din Cluj Napoca organizează în perioada 9-15 mai Săptămâna Naţion ...
Medicii gălăţeni au descoperit un caz atât de rar încât doar în cărţile de specialitate au auzit de el şi, în 40 de ani, nu au văzut niciodată aşa ceva. Este vorba de o sarcină extraute ...
Primăria Galaţi anunţă prin intermediul purtătorului de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Manole, că în perioada 9-13 mai vor fi asfaltate o serie de străzi din oraş. Astfel, este vorba de bu ...
Faza Naţională a Concursului Naţional Studenţesc de Mecanică "Andrei Ioachimescu" este organizată în perioada 12-14 Mai 2011, de Departamentul Mecanică Aplicată al Facultăţii de Mecanică d ...
Luna mai are în prim plan cultural Festivalul Internaţional "Leonard", care reuneşte iubitorii muzicii în perioada 5 mai-5 iunie. Totodată, se sărbătoresc şi 55 de ani de existenţă a Muzical ...
Directorul Policlinicii cu plată din municipiul Galaţi a sesizat Secţia 1 Poliţie despre faptul că în perioada 21-26.04.2011, persoane necunoscute, prin efracţie, au pătruns şi sustras din un ...
Dacă vrei să faci o faptă bună şi să ajuţi un animăluţ, te poţi alătura duminică, 15 mai, voluntarilor de la Asociaţia ”Ajutaţi-l pe Lăbuş”, într-o acţiune eveniment ce se va des ...
În toată lumea, în noaptea de 14-15 mai are loc un eveniment aflat deja la a şaptea ediţie şi care este cunoscut sub numele de "Noaptea Muzeelor". Cu această ocazie, aproximativ 3.000 de muzee ...
Iată ce spectacole puteţi urmări la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" săptămâna aceasta: joi, 12 mai, ora 19.00 - "Liselotte Maner" de Szolt Pozgai. Regia: Cătălin Vasiliu. Spectacolul este o pr ...
Tragic accident de muncă la o societate comercială ce se ocupă de colectarea fierului vechi. Accidentul a avut loc în incinta societăţii, pe Calea Prutului, unde un muncitor în vârstă de 56 d ...