Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean Şcolar Galaţi, procentul de promovare la Evaluarea Naţională înregistrat la nivelul judeţului Galaţi, înainte de contestaţii, este de 85,55%, în timp ce la limba şi literatura română s-au obţinut 25 de note de zece, iar la matematică - 123 de note de zece. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, s-au înregistrat şi două medii de 10.00, acestea fiind obţinute de elevi de la Colegiul „Vasile Alecsandri” şi Şcoala Gimnazială nr. 28, ambele unităţi de învăţâmânt fiind în municipiul Galaţi.
La nivelul judeţului Galaţi s-au înscris la Evaluarea Naţională 3.570 de candidaţi, iar dintre aceştia 3.528 au fost prezenţi la proba de limba şi literatura română, iar 3.522, la cea de matematică. În continuare, elevii au posibilitatea să depună contestaţii pe parcursul zilei de luni, între orele 16.00 şi 20.00, rezultatele finale urmând să fie afişate vineri, 30 iunie.
Anul trecut, potrivit reprezentanţilor ISJ Galaţi, la nivelul judeţului, rata de promovare la Evaluarea Naţională înainte de depunerea contestaţiilor a fost de 81,9%, iar după soluţionarea acestora a ajuns la 82,1%.