Accident de circulaţie soldat cu rănirea a cinci persoane, miercuri la ora 6 dimineaţa, la intersecţia străzii Basarabiei cu bulevardul Coşbuc pe un tronson de drum abia redeschis circulaţiei. Este posibil chiar ca unul dintre factorii ce au dus la provocarea accidentului să fie şi faptul că şoferii nu au ştiu că sectorul a fost redeschis circulaţiei. „Accidentul a avut loc la ora 6 dimineaţa, când un bărbat în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, conducea, pe banda 1, pe strada Basarabiei către str. Traian, iar la intersecţia str. Basarabiei cu bd. Coşbuc nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga. Drept urmare, a acroşat un alt autoturism care circula pe banda 2. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un stâlp. Au fost rănite cinci personae, toate din cel de-al doilea autoturism. Este vorba de şoferul în vârstă de 49 de ani, de pasagerul faţă dreapta, un bărbat de 57 de ani, şi de alţi trei pasageri de pe locurile din spate, având vârstele de 44, 35 şi 25 de ani. Şoferii au fost testaţi cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ”, a precizat insp. Aurelian Ropotan, de la Poliţia Rutieră Galaţi. Doi dintre cei răniţi, şoferul şi unul dintre pasageri, au suferit fracturi. O ambulanţă şi mai multe echipaje SMURD au intervenit la faţa locului. Patru persoane au necesitat transportarea în spital. „Am intervenit alături de echipaje SMURD la un accident de circulaţie colectiv care a avut loc la intersecţia str. Basarabiei cu bd. Coşbuc. Patru persoane, printre care şi şoferul în vârstă de 49 de ani, au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.