
Meteorologii au actualizat informările şi avertizările meteorologice de vreme rea şi anunţă trei zile de ninsori, intensificări ale vântului şi ger, în perioada 06 ianuarie, ora 10:00 – 09 ianuarie, ora 10:00. Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi de apă de 10…40 l/mp. Acestea vor fi mixte şi va fi polei, în cursul zilei de 6 ianuarie în Banat, Crişana, Maramureş, nordul şi vestul Transilvaniei, apoi treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă consistent de 15…30 cm. În Moldova, precum şi în centrul, sudul şi estul Transilvaniei temporar vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 30…50 cm. Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice şi estice cu viteze de 50…60 km/h, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h şi va fi viscol. În noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) vremea va deveni local geroasă în regiunile intracarpatice şi în zonele deluroase din restul ţării, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 şi -10 grade.
Au fost emise şi două atenţionări COD GALBEN cu intervalul de valabilitate: 06 ianuarie, ora 18:00 – 08 ianuarie, ora 12:00. Primul cod anunţă precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului în Banat, Crişana, Maramureş, nordul şi vestul Transilvaniei, Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
La început în Banat, Crişana şi Maramureş, iar apoi şi în nordul şi vestul Transilvaniei vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20…35 l/mp şi local peste 40 l/mp în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20…50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15…30 cm. Local se va depune polei.
Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70…85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.
Al doilea cod galben este pentru centrul, sudul şi estul Transilvaniei, Moldova undevor fi precipitaţii mixte şi local se va depune polei.







Pingback: Ceaţă, precipitaţii şi polei, de Bobotează, la Galaţi! Vreme rea şi în următoarele zile - Monitorul de Galati
Pingback: Cod galben la Galaţi: Ceaţă densă în oraş şi 8 localităţi din judeţ (VIDEO) - Monitorul de Galati