24 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Vis de iarnă” – ediţia a X-a
„Vis de iarnă” – ediţia a X-a

Vineri, cu începere de la ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, va avea loc vernisarea celei de a zecea ediţii a expoziţiei temporare „Vis de iarnă”, manifestare care îşi propune să aducă publicului din Galaţi bucuria şi magia sărbătorilor de iarnă.
Meşterii artizani şi populari, alături de artiştii handmade, vor expune pentru public aranjamente de sărbători şi diferite accesorii specifice sfârşitului de an. Secţia Grădina Botanică din cadrul muzeului va amenaja un stand special, în care va fi redat un ecosistem din zona montană a României, „îmbrăcat” în spiritul sărbătorilor de iarnă.
„Expoziţia se adresează tuturor gălăţenilor, dar în special copiilor. Este cadoul pe care îl facem la final de an vizitatorilor noştri, prin care le mulţumim că au fost alături de noi în 2014”, a declarat Mădălin Şerban, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Trebuie spus faptul că produsele expuse de meşterii prezenţi la expoziţie sunt cu vânzare, vizitatorii putând face celor dragi un cadou frumos de Crăciun.
Expoziţia va rămâne deschisă la muzeu până pe 31 decembrie 2014, programul de vizitare fiind de miercuri până duminică, între orele 9 şi 17.


Articole înrudite