Inteligenţa artificială – prieten sau duşman? Interviu cu ing. Octavian Stîngă, specialist în software şi computer science

Absolvent al şcolii politehnice gălăţene, domnul Stîngă lucrează acum în Germania. El a avut amabilitatea de a ne lămuri din interiorul profesiei, cum este contactul omului cu această enigmatică provocare ultra-contemporană, adică inteligenţa artificială, atât de dezbătută în întreaga lume.

Cornel Gingăraşu: Domnule Octavian Stîngă, inteligenţa artificială a devenit omniprezentă în viaţa noastră cotidiană. Pentru început, cum aţi defini, pe înţelesul publicului larg, un sistem precum ChatGPT?

Octavian Stîngă: ChatGPT este, în esenţă, un asistent virtual conversaţional bazat pe inteligenţă artificială generativă, dezvoltat de OpenAI. Spre deosebire de chatbot-urile clasice, care funcţionează pe baza unor reguli fixe, ChatGPT utilizează modele de limbaj de mari dimensiuni – aşa-numitele Large Language Models. Acestea îi permit să înţeleagă contextul, să recunoască tipare lingvistice şi să genereze răspunsuri care pot părea surprinzător de „umane”.

Cornel Gingăraşu: Ce înseamnă concret acest concept de Large Language Models?

Octavian Stîngă: Este un concept central pentru inteligenţa artificială actuală. Aceste modele sunt antrenate pe volume uriaşe de text – milioane sau chiar miliarde de documente. Ele nu „înţeleg” în sens uman, ci analizează probabilistic ce cuvinte urmează după altele. Practic, identifică tipare. Când apare o întrebare nouă, sistemul nu gândeşte, ci estimează ce răspuns este cel mai plauzibil pe baza acestor tipare.

Cornel Gingăraşu: Şi ce se întâmplă atunci când nu există un răspuns clar?

Octavian Stîngă: Aici apare un fenomen periculos, numit în jargonul nostru de programatori, „halucinaţie”. Atunci când modelul nu are suficiente date sigure, el poate fabrica informaţii care par coerente, dar care sunt complet false. Nu este vorba de intenţie, ci de o limitare structurală a acestor sisteme.

Cornel Gingăraşu: Există exemple concrete care să ilustreze acest risc?

Octavian Stîngă: Da, din păcate. Un caz grav a apărut în legătură cu documente asociate unor iniţiative guvernamentale din SUA, unde au fost citate studii inexistente, generate de AI, pentru a susţine concluzii discutabile privind vaccinarea, autismul sau utilizarea unor medicamente. Argumentaţia părea solidă, dar baza factuală era inventată. Pentru cititorul obişnuit, verificarea tuturor acestor surse este aproape imposibilă.

Cornel Gingăraşu: Aici intervine, probabil, responsabilitatea operatorului uman?

Octavian Stîngă: Exact. Operatorul trebuie să limiteze sursele, să impună criterii clare – de pildă, să accepte doar lucrări academice validate. Problema este că AI-ul execută fidel comenzile. Dacă i se cere să susţină o anumită concluzie, o va face, indiferent de adevăr. Este, metaforic vorbind, un angajat extrem de ascultător.

Cornel Gingăraşu: Ajungem astfel la conceptul de prompt şi prompter…

Octavian Stîngă: Da. Promptul este comanda dată sistemului, iar prompterul este cel care ştie să formuleze aceste comenzi pentru a obţine rezultatul dorit. Aici apare un risc major: maşina nu are etică, ruşine, conştiinţă sau responsabilitate socială. Un expert uman, chiar subiectiv fiind, este totuşi constrâns de reputaţie, de comunitatea ştiinţifică, de morală.

Cornel Gingăraşu: Se vorbeşte adesea despre „umanizarea” inteligenţei artificiale. Este justificată această perspectivă?

Octavian Stîngă: Este o iluzie periculoasă. Sistemele AI pot simula empatia, dar nu o posedă. Nu iubesc, nu urăsc, nu îşi pun întrebări fundamentale precum „de ce?”. A le atribui calităţi umane reale înseamnă a ne induce singuri în eroare.

Cornel Gingăraşu: Care este, în opinia dumneavoastră, cel mai mare pericol?

Octavian Stîngă: Nu că maşinile ar deveni mai inteligente decât oamenii, ci că oamenii devin mai leneşi intelectual. Îşi pierd spiritul critic. Istoria ne oferă analogii – precum decadenţa Imperiului Roman. În plus, AI permite o supraveghere în masă fără precedent: deplasări, comportamente, opinii. Maşini fără etică pot deveni instrumente extrem de eficiente ale puterii, exact în sensul „banalităţii răului” descrise de Hannah Arendt.

Cornel Gingăraşu: Putem vorbi, aşadar, despre riscuri sociale şi politice?

Octavian Stîngă: Categoric. De la scoruri sociale, la manipulare prin reţele sociale, până la controlul maselor. Istoria a mai cunoscut asemenea momente – radioul şi cinematograful în anii ’20 au schimbat profund societatea. AI are un potenţial transformator mult mai mare.

Cornel Gingăraşu: În final, care sunt principalele dezavantaje ale inteligenţei artificiale?

Octavian Stîngă: Dispariţia unor locuri de muncă, costurile enorme – inclusiv ecologice, prin consumul masiv de energie şi apă –, pierderea autonomiei intelectuale şi riscul unei dezvoltări necontrolate, ceea ce se numeşte „singularitate tehnologică”. Nu este un scenariu de science-fiction, ci o posibilitate reală, dacă nu impunem limite clare.

Cornel Gingăraşu: Inteligenţa artificială – prieten sau duşman?

Octavian Stîngă: Este un instrument. Poate fi un aliat extraordinar sau un duşman periculos. Diferenţa o face omul care o controlează – şi, mai ales, omul care alege să nu renunţe la propria gândire.

Octavian Stîngă s-a născut la Galaţi, România. Absolvent al Facultăţii de nave, el a lucrat încă din anii ’90 în domeniul sistemelor informatice complexe, al bazelor de date şi al dezvoltării internetului. În prezent trăieşte şi lucrează în Germania.