Timp de două decenii, discuţiile despre inteligenţa artificială au fost dominate de teama că aceasta va înlocui oamenii. Însă realitatea demografică schimbă perspectiva: în tot mai multe economii, numărul celor apţi de muncă scade, iar companiile sunt nevoite să producă mai mult cu mai puţine resurse. În acest context, AI-ul nu mai este un experiment de inovaţie, ci o unealtă esenţială pentru continuitatea operaţională.
Asia de Est este deja în plin proces de transformare. China, unde populaţia activă a atins apogeul în 2013, se confruntă acum cu o îmbătrânire accelerată şi o rată a fertilităţii mult sub nivelul de înlocuire. Fără un salt semnificativ în productivitate, creşterea economică riscă să încetinească. Soluţia o reprezintă tehnologiile care amplifică munca umană: automatizare, robotică şi decizii asistate de AI.
Când generaţiile tinere se restrâng şi numărul vârstnicilor creşte, piaţa muncii se contractă. Rezultatul este o ofertă limitată de personal, rotaţie redusă şi presiune asupra costurilor salariale. În aceste condiţii, companiile au două opţiuni: să accepte pierderea de volum şi marjă sau să compenseze prin tehnologie, crescând productivitatea pe angajat. AI-ul devine astfel un multiplicator economic, transformând extinderea prin forţă de muncă în intensificare prin eficienţă.
Demografia loveşte simultan în trei direcţii: scăderea ofertei de muncă, participarea redusă odată cu îmbătrânirea populaţiei şi presiunea asupra bugetelor publice, ceea ce limitează investiţiile în educaţie şi cercetare. De aceea, ţările cu natalitate scăzută investesc tot mai mult în tehnologii „labor-augmenting” şi în robotizare, pentru a-şi menţine competitivitatea.
Japonia a fost prima care a trecut prin această tranziţie, folosind masiv roboţi industriali şi sisteme automatizate în producţie, logistică şi sănătate. Coreea de Sud, la rândul ei, a ajuns să aibă una dintre cele mai mari densităţi de roboţi la nivel global, compensând scăderea populaţiei active. China urmează aceeaşi cale, prin programul „Robot + Application Action Plan”, care vizează dublarea densităţii roboţilor industriali şi extinderea automatizării în sectoare-cheie.
România se află într-o situaţie similară: natalitate scăzută, emigraţie şi deficit cronic de personal în producţie, sănătate, construcţii şi retail. În aceste condiţii, amânarea digitalizării înseamnă costuri mai mari şi capacitate redusă de livrare. În schimb, integrarea inteligenţei artificiale poate aduce un strat semnificativ de eficienţă — de la automatizarea proceselor administrative şi clasificarea documentelor, până la previziuni pentru stocuri, mentenanţă şi planificare.
Pentru rezultate concrete, AI-ul trebuie tratat ca un proiect de productivitate, nu ca o demonstraţie tehnologică. Primul pas este identificarea a două-trei fluxuri critice unde investiţia se poate recupera rapid, urmat de măsurarea clară a indicatorilor de performanţă — timp de proces, rată de eroare, cost pe unitate. Urmează definirea guvernanţei pentru date şi riscuri, precum şi alegerea unor proiecte-pilot cu ROI sub 12 luni şi potenţial de scalare.
În industrie, automatizarea controlului calităţii şi mentenanţa predictivă aduc cele mai rapide beneficii; în servicii, asistenţii AI pot eficientiza suportul pentru clienţi; iar în domeniul financiar, reconcilierea şi raportarea pot fi complet automatizate. Esenţial este ca procesele să fie simplificate înainte de implementarea tehnologiei, nu acoperite de aceasta.
Pe măsură ce baza de angajaţi se reduce, singura cale sustenabilă este creşterea productivităţii per angajat. Inteligenţa artificială şi automatizarea nu mai sunt opţiuni de marketing, ci răspunsuri pragmatice la o problemă structurală. Lecţia venită din Asia este clară: investiţiile consecvente, schimbarea proceselor şi formarea competenţelor sunt cheia pentru a amortiza şocul demografic şi a menţine competitivitatea pe termen lung.
