Alocarea unui procent mai mic de 6% din produsul intern brut (PIB) pentru educaţie reprezintă un atentat la siguranţa României, iar pentru această stare de fapt este posibil să se ajungă la un ...
Agenţiile spaţiale din 20 de ţări, inclusiv din România, au propus în cadrul unei declaraţii comune ce a fost adoptată recent la Paris, înfiinţarea unui "Observator Spaţial al Climei", care ...
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, cu 7,5%, respectiv cu 8,4% în primele zece luni din 2017, comparativ cu perioada similară de anul tr ...
Peste 84% dintre români asociază sărbătorile de sfârşit de an cu bradul şi instalaţiile de lumini, iar 78% ascultă muzică specifică acestei perioade, potrivit unui studiu de specialitate.Di ...
Monarhi din mai toate casele regale din Europa au fost prezenţi la Bucureşti, la funeraliile regelui Mihai. Regele Juan Carlos I şi Regina Sofia ai Spaniei, precum şi prinţul Charles au participa ...
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat recent, la Poiana Braşov, că voucherele de vacanţă se vor da în primul trimestru al anului viitor, pentru acestea fiind aprobată suma de 842 ...
Peste 100.000 de păsări, în special de talie mare, mor anual în România, din cauza liniilor electrice de medie şi înaltă tensiune, susţine Societatea Ornitologică din România (SOR) ai căre ...
Legea care modifică legea ANI a fost adoptată, recent, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 167 de voturi „pentru, 90 de voturi „împotrivă şi 2 abţineri.Deputaţii Opoziţiei au fluierat în t ...
Doi biologi ai Societăţii Ornitologice Române (SOR), care efectuau monitorizări pe Lacul Techirghiol, în cadrul unui proiect european, au descoperit o nouă specie de pasăre pentru fauna din ţa ...
Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), din cadrul Consiliului Europei (CoE), a decis, într-o sesiune plenară desfăşurată în perioada 4-8 decembrie, să efectueze evaluări de urgenţă a ...
Guvernul a adoptat, la 6 decembrie 2017, o hotărâre prin care 14, 15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria regelui Mihai I (1927-1930; 1940-194 ...
Educaţia precară ocupă primul loc în topul celor mai importante obstacole pentru cei care vor să înceapă şi să dezvolte o afacere în România, 23% dintre respondenţi afirmând acest lucru, ...
În urma activităţilor desfăşurate, în această perioadă, de poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, au fost constatate 48 de infracţiuni, au fost aplicate aproape 700 de amenzi ş ...
Sectorul IT&software românesc tinde să devină ringul marilor jucători internaţionali, în condiţiile în care tot mai multe startup-uri româneşti, întreprinderi mici şi mijlocii, se conf ...
Preţul lemnului de foc a crescut, în ultimii şase ani, cu circa 250%, de la 120 lei/mc, în 2011, la 300 lei/mc, în 2017, dar există maxime de până la 600 de lei/mc, în sudul ţării, potrivit ...
România a importat jucării în valoare de 50,6 milioane de euro şi a exportat de 6,7 milioane de euro, în 2016, China fiind principala sursă de unde s-au importat jucării în Uniunea Europeană, ...