
Misiune de succes pentru poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, care au reuşit să depisteze şi să reţină un urmărit internaţional extrem de periculos. Luni, 20 octombrie, în jurul orei 18:30, un bărbat în vârstă de 31 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, s-a prezentat la linia de control pentru a intra pe teritoriul României. Acesta călătorea în calitate de pasager într-un autoturism, încercând să treacă graniţa fără a atrage atenţia autorităţilor.
Verificările amănunţite derulate de poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Iaşi în bazele de date internaţionale au scos însă la iveală o alertă de maximă importanţă. Pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Islanda, după ce acesta fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de 12 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri pe teritoriul statului insular.
Liniştea pasagerului s-a terminat brusc la linia de control, unde a fost imediat indisponibilizat şi încătuşat de oamenii legii. Conform procedurilor legale specifice în cazul persoanelor căutate la nivel internaţional, bărbatul a fost predat de urgenţă unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. Aceştia vor efectua demersurile necesare în vederea prezentării bărbatului în faţa procurorilor şi punerii în aplicare a procedurilor de extrădare către autorităţile din Islanda, pentru executarea pedepsei de 12 ani de detenţie.