Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, dr. Ştefania Szabo, a fost găsită fără viaţă în camera de gardă, marţi dimineaţă, notează protv.ro.
Ştefania Szabo, în vârstă de 37 de ani, intrase în tură luni dimineaţă şi urma să iasă din gardă la ora 8:00. Pentru că nu răspundea la telefon, colegii au mers să vadă ce se întâmplă şi au descoperit-o fără suflare, în jurul orei 6:00.
Potrivit primelor informaţii, medicii iau în calcul posibilitatea ca doctoriţa să fi fost suprasolicitată. Deşi luni participase la inaugurarea unei secţii exterioare a spitalului, nu ar fi prezentat semne vizibile de oboseală sau suferinţă.
Serviciul de Medicină Legală a fost alertat imediat, iar autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morţii.
„Totul era normal. Sunt cei de la Poliţie şi cei de la ITM în cadrul spitalului. Era în timpul activităţii, azi-noapte, era de gardă şi urma să iasă la ora 8 dimineaţa. (...) Doamna doctor era unul dintre medicii care aveau minimum şapte gărzi pe lună, plus activitate pe secţie şi activitate medicală zilnică. (...) Ultimul consult la care a fost prezentă a avut loc în jurul orei 00:00, apoi a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmplat ulterior, nu ştim”, a declarat Sorin Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Dr. Ştefania Szabo, care împlinise 37 de ani la 1 octombrie, era director medical al spitalului din 2021 şi medic specialist în chirurgie generală. În colaborare cu instituţia pe care o conducea, a organizat numeroase caravane medicale dedicate sănătăţii în judeţul Buzău. S-a stabilit în Buzău în 2020, după ce profesase la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
„Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, scria dr. Ştefania Szabo pe contul său de Facebook, la începutul lunii septembrie.
Foto: Facebook
