27 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În ce condiţii pot avea utilizatorii Telekom internet nelimitat
În ce condiţii pot avea utilizatorii Telekom internet nelimitat

Gigantul telecomunicaţiilor, Telekom, a şocat piaţa mondială la începutul lunii, când a venit cu o ofertă şoc: trafic nelimitat de internet, dar acces la site-urile vizitate, informează manager.ro. Totuşi reprezentanţii companiei spun că nu sunt incluse şi datele personale ale utilizatorilor şi prevăd un succes al acestei oferte, ţinând cont că este unica pe piaţă.
Propunerea celor de la Telekom este unică pe piaţă şi, deşi prevede internet nelimitat, există şi câteva restricţii. Acestea privesc rezoluţia video pentru a nu se încarcă excesiv reţeaua. Pentru a beneficia de internet nelimitat, trebuie să permiteţi companiilor Telekom şi Ericson să aibă accces la lista cu site-urile pe care le accesaţi. “Pentru a beneficia de bonusul Net Nelimitat, Telekom România Mobile Communications (TKRM) şi împuternicitul Ericsson Telecommunications România vor prelucra datele de trafic ale clientului în vederea asigurării furnizării serviciului. Datele prelucrate de TKRM vor fi datele personale furnizate de către client pentru încheierea/executarea contractului, respectiv datele de trafic generate de TKRM pentru furnizarea serviciului de internet mobil”, conform datelor comunicate de companie pe pagină web.

Nu se vor monitoriza şi mesajele private

Reprezentanţii Telekom precizează că nu se vor analiza şi conţinutul mesajelor, precum pozele, videoclipurile sau textele, ci doar site-ul de acces. “Pentru furnizarea bonusului Net Nelimitat nu se utilizează măsuri de supraveghere sau inspectare a traficului care au legătură cu conţinutul comunicărilor: poze, text, voce, conţinut video etc, ci se analizează tipul de conţinut accesat pentru a se face distincţia între conţinutul video şi orice alt tip de trafic. Mecanismul de catalogare a traficului în vederea taxării conform ofertei comericale pe care Telekom România îl utilizează în prezent nu presupune accesarea elementelor care pot fi considerate date private ale utilizatorului: poze, text, conţinut video etc. Algoritmul pe care Telekom România îl foloseşte presupune urmărirea unor particularităţi tehnice ale traficului utilizatorilor (volum transferat pe secundă, fluctuaţii ale volumului de trafic transferat, timpi de răspuns la mesajele dintre aplicaţia client şi serverul de conţinut etc.) între aplicaţia client (terminalul mobil) şi serverul de conţinut”.

Net Nelimitat atât la cartela, cât şi la abonament

Potrivit reprezentanţilor companiei, atât clienţii de servicii preplatite (Cartele Telekom), cât şi cei la abonament, vor beneficia de trafic gratuit şi pentru apelurile prin intermediul unor aplicaţii precum Whatsapp şi Facebook, fără a consuma din traficul inclus în oferta. "Bonusul Net Nelimitat le oferă clienţilor de servicii preplatite (Cartele Telekom) şi celor la abonament trafic gratuit şi pentru apelurile prin intermediul unor aplicaţii precum Whatsapp şi Facebook, fără a consuma din traficul inclus în oferta", explică reprezentanţii Telekom.


Articole înrudite