07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul summit bilateral România-Spania va avea loc la Bucureşti în vara acestui an
Primul summit bilateral România-Spania va avea loc la Bucureşti în vara acestui an

Cu ocazia reuniunii avute în capitala spaniolă, José Manuel García-Margallo şi Titus Corlăţean au declarat că, în urma ridicării relaţiilor bilaterale dintre România şi Spania la nivelul de parteneriat strategic, primul summit interguvernamental de nivel înalt dintre cele două părţi va avea loc în vara acestui an.
"Primul summit interguvernamental va avea loc la Bucureşti în cursul verii şi va avea un sporit conţinut economic şi investiţional", a afirmat ministrul Corlăţean la Madrid. El a ţinut să remarce importanta prezenţă a firmelor spaniole în România, precum şi faptul că, în pofida crizei, în 2013 nivelul schimburilor comerciale dintre cele două ţări a crescut şi s-a situat la 2,5 miliarde de euro. "Iată, în pofida crizei, apare o creştere constantă de la an la an. Există potenţial, şi încurajăm astfel investitorii", a mai spus Corlăţean.
La rândul său, omologul spaniol a subliniat relaţiile politice şi economice foarte bune dintre România şi Spania şi s-a referit la "creşterea de invidiat a economiei româneşti" în care companiile spaniole au înregistrat exporturi în creştere. El a precizat că summitul bilateral va cuprinde componente politice şi economice.
"Comunitatea românească din Spania este foarte importantă, foarte integrată, ne susţine finanţele şi contribuie la statul bunăstării", a mai spus ministrul Margallo. Având în vedere tocmai această comunitate importantă de români, el a amintit că Spania a făcut tot posibilul, la nivel european, pentru aderarea României la spaţiul Schengen. "Sperăm ca o decizie justă în privinţa Schengen să fie adoptată până la sfârşitul acestui an", a declarat şi ministrul Corlăţean.
El a mulţumit cu această ocazie statului spaniol pentru modul în care a aplicat politicile de integrare şi cum a abordat integrarea extinsei comunităţi româneşti. În plus, Corlăţean a remarcat faptul că între cele două ţări există şi o cooperare culturală importantă, sporită de "componenta comună a latinităţii".
Discuţiile cu omologul spaniol au avut loc pe durata vizitei oficiale pe care a efectuat-o săptămâna trecută la Madrid ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.


Articole înrudite