Tinerii nu mai cred în politică

 
Vineri, 14 August 2015 00:00
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tinerii au cu totul alte preocupări decât politica. Sondajele de opinie arată că cei mai mulţi dintre tineri nu au încredere în politicieni, în partidele politice, în guvern, în parlament. La fel, ei nu au încredere în instituţiile statului. Sub 10% dintre adolescenţi declară că sunt interesaţi de politică. Cei de 25-30 de ani sunt mai preocupaţi decât adolescenţii – 20%.

Procentele acestea de scepticism, de apatie sunt însă considerabil mai mari atunci când tinerii susţin că vor să participe la proteste împotriva unor măsuri economice şi sociale, chiar şi atunci când acestea nu îi afectează direct.

Aproape 50% dintre tineri au încredere în Uniunea Europeană, fapt explicabil prin dorinţa multora dintre ei de a-şi găsi un loc de muncă în afara ţării.

Conflictul dintre generaţii îi motivează pe unii să aibă opţiuni politice, să se despartă de “tradiţia” părinţilor sau a celor de vârsta a treia.

O realitate aparent paradoxală e că un procentaj mult mai mare îi cuprinde pe tinerii care se prezintă la vot, la toate campaniile electorale. Se poate să fie aici dorinţa lor de a participa la schimbarea puterii politice, să creadă că sunt actorii acelor schimbări care însă de fiecare dată îi dezamăgesc.

O incertitudine funciară stăpâneşte vârsta tânără, care este şi dezorientată de deosebirile tot mai puţin relevante dintre dreapta şi stânga, dintre guvernările ce s-au succedat de-a lungul a 25 de ani; cu toate acestea, statisticile arată că cei mai mulţi se declară a fi de dreapta, mai mult ca proiecţie ideologică decât ca realitatea pe care o relevă scena politică.

Nu există platforme de dezbatere ale tinerilor, aceştia nu sunt chemaţi de televiziuni alături de “directorii de opinie” şi de politicienii clienţi permanenţi care îşi fac jocurile la televizor. Partidele nu încearcă în niciun fel să le trezească interesul pentru discutarea problemelor vitale ale societăţii. Aceasta e o realitate care decurge din incapacitatea de reformare a partidelor politice şi din teama acestora de a nu suferi fisuri generate de tinerii care ar vrea să se implice în viaţa politică, cu idei şi proiecte incomode pentru partidele în cauză.

Adolescenţii de azi aveau câţiva ani sau nu se născuseră când regimul comunist a fost înlăturat. Au păşit direct în tranziţia guvernată de Iliescu şi partidul său, fără ca, peste ani, părinţii, profesorii să le deschidă ochii asupra politicii clientelare din acei ani şi din următorii. Ce au aflat, cei interesaţi, au aflat pe cont propriu. Şi odată aflînd, peste ani, poate că au fost primii care au respins minciunile politicienilor.

Tinerii din urmă cu 25 de ani sunt acum adulţi în toată firea. Atunci au fost minţiţi şi prigoniţi la modul cel mai brutal. “Revoluţia confiscată” a fost prima strategie politică a lui Iliescu şi a locotenenţilor săi de a-i marginaliza pe tinerii care nu şi-au pierdut viaţa în timpul acelor evenimente sîngeroase. Actorii politici nu au dat nici acum socoteală pentru morţii de atunci.

A urmat fenomenul Piaţa Universităţii, la care au participat şi s-au implicat în special tinerii, revoltaţi de minciuna lui Iliescu şi a FSN că nu vor participa la primele alegeri după ’89, organizate pentru 20 mai, în Duminica Orbului. După cum ştim, revolta de atunci a tinerilor a fost înăbuşită în sînge de minerii din Valea Jiului, chemaţi de Iliescu pentru a “restabili ordinea” în Bucureşti. Mai mult, pe lîngă bîtele minerilor, unii fiind securişti mascaţi, o parte a populaţiei bucureştene i-a huiduit şi înjurat pe tinerii care ieşeau din tiparul clasic: unii purtau ochelari de soare sau aveau părul lung, alţii erau îmbrăcaţi excentric etc.

Am făcut acest recurs la memoria acelor evenimente pentru că mulţi tineri de azi sunt marcaţi de ceea ce au aflat din ziare, din cărţile care s-au scris, parţial din relatările părinţilor. Un fapt dezamăgitor este că şcoala nu oferă informaţii, studii, bibliografie privitoare la acele evenimente sîngeroase trăite de tineri acum un sfert de veac. Chiar şi în afara programei şcolare, dascălii ar putea să prezinte acele evenimente. Poate că, în felul acesta, unii tineri ar fi scoşi din apatia aproape generalizată. Şi poate că unii ar fi determinaţi să se implice în politică. Oricum ar sta lucrurile, speranţa noastră rămâne, totuşi, în tinerii de azi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu