24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Urmează valuri de scumpiri
Urmează valuri de scumpiri
Guvernul a majorat TVA la 24%. Creşterea taxei pe valoarea adăugată va duce la o scumpire a tututor produselor şi serviciilor vândute în România şi la o creştere a inflaţiei. Reaminitm că decizia a fost luată după ce Curtea Constituţionala a decis că reducerea pensiilor cu 15% nu este constituţională. Teoretic, majorarea TVA cu 5 procente ar trebui să aducă la bugetul de stat aproximativ 2 miliarde de euro şi să acopere gaura din buget care, iniţial, urma să fie acoperită din tăierea pensiilor.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că această măsură va lovi toată populaţia ţării, inclusiv pe pensionari, care "s-au bucurat degeaba" de verdictul CCR.
Propunerea de majorare a TVA va fi trimisă FMI, care urmează să se reunească cel mai probabil miercuri în board pentru a lua o decizie în privinţa acordării tranşei de împrumut, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Guvernul va insista totodată ca Parlamentul să opereze modificările la legile privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, astfel încât aceste măsuri să poată fi aplicate de la 1 iulie.

Şi majorarea TVA ar putea pica la Curtea Constituţională!

Creşterea cu cinci procente a TVA-ului aduce şi critici de ordin juridic. Specialisii spun că nu poate fi modificat Codul Fiscal prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, fapt ce ar putea duce din nou la blocarea aplicării unei măsuri anticriză.
Parlamentarul PNL Ciprian Dobre le-a reaminitit guvernanţilor că în Codul Fiscal, articolul 4, scrie că o modificare a acestuia poate fi făcută doar prin lege şi poate intra în vigoare după un termen de şase luni, începând cu 1 ianuarie a anului următor fiscal.
Vasile Blaga a declarat că este imposibil ca decizia de mărirea de TVA să fie declarată neconstituţională şi că totdeauna s-au făcut astfel de modificări.
Specialistul în drept fiscal Cristian Mocanu a declarat că "este adevărat că acest procedeu de legiferare a fost folosit şi în trecut, dar nu au fost ridicate critici de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, această modificare, având un impact major asupra tuturor categoriilor de contribuabili, ar putea să conducă la o critică destul de substanţială de neconstituţionalitate.


Articole înrudite