Sunetele oraşelor noastre nu dispar în aer: pătrund în păduri, oceane şi ceruri, schimbând pentru totdeauna comportamentul şi sănătatea vieţii sălbatice.
Pe măsură ce omenirea devine tot mai zgomotoasă, natura încearcă să ţină pasul – sau să fugă. Într-o lume în care oraşele se extind, transportul devine tot mai intens, iar tehnologia produce un fundal sonor continuu, animalele sălbatice se văd nevoite să se adapteze sau să se retragă. De la păsări urbane care imită alarme de maşină în cântecul de curtare, până la balene care îşi schimbă tonul vocii, fauna reacţionează în moduri dramatice la poluarea fonică generată de oameni.
Imitatori neobişnuiţi: cântece din oraş, în păduri
Unele păsări par să transforme zgomotul urban în avantaj. Mierlele cântătoare, răspândite în oraşele europene şi asiatice, pot învăţa până la 200 de cântece în viaţă – iar unele includ sunete umane precum alarme de trotinetă electrică sau sonerii de telefon. Ornitologii cred că imitarea acestor sunete le oferă masculilor un avantaj reproductiv: cântecele „moderne” pot impresiona mai uşor femelele.
În oraşele australiene, cacaduii cu creastă de sulf merg şi mai departe, imitând clopotele şcolilor, semnalele de marşarier ale camioanelor sau zgomotul ciocanelor pneumatice. Chiar şi faimoasele păsări-liră din Australia adaugă alarme auto şi sunete de drujbă în repertoriul lor de curtare.
Într-o lume zgomotoasă, animalele strigă mai tare
Zgomotul constant afectează animalele care depind de sunete pentru supravieţuire. În Australia, broaştele arboricole şi-au crescut frecvenţa strigătului pentru a se face auzite peste zgomotul traficului. Păsările şi liliecii folosesc aceeaşi strategie: ajustează tonul, durata sau intensitatea sunetelor pentru a nu fi „acoperiţi” de haosul urban.
Însă aceste adaptări nu oferă o soluţie completă. Sunt doar compromisuri. „Le oferă o uşurare parţială”, spune ecologul urban Kirsten Parris, de la Universitatea din Melbourne.
Schimbarea programului din cauza zgomotului
Privighetoarele cântă mai tare în dimineţile lucrătoare, iar unele păsări care trăiesc lângă aeroporturi îşi încep corul de dimineaţă înainte de ora 5, anticipând începutul zborurilor. La un aeroport german închis între timp, păsările continuă să cânte devreme, semn că efectele pe termen lung ale zgomotului pot persista generaţii întregi.
Oceanul nu mai e liniştit
Sub apă, zgomotul industrial este şi mai intens. În ultimele decenii, transportul maritim, forajele petroliere şi sonarele au crescut nivelul de zgomot subacvatic de până la 32 de ori. Delfinii, balenele, peştii şi crabii – toate aceste vieţuitoare comunică, vânează şi se orientează prin sunet. Iar când nu se mai pot auzi între ele, echilibrul întregii vieţi marine este afectat.
Focile gri, spre exemplu, evită zonele cu zgomot de construcţii subacvatice şi mănâncă mai puţin. Orcile îşi cresc volumul vocalizărilor, iar balenele beluga îşi modifică frecvenţele. Toate aceste eforturi vin însă cu un cost energetic şi biologic.
Când frica preia controlul
În multe cazuri, reacţia la zgomot este una de frică. În pădurile din Sumatra, elefanţii devin agitaţi când aud sunete de drujbe sau vehicule. În SUA, cercetători au constatat că elanii, urşii şi cerbii evită zonele unde s-au difuzat înregistrări cu oameni vorbind – chiar şi la o săptămână după ce sunetele au fost oprite.
Frica indusă de sunet are efecte clare asupra supravieţuirii: mai puţină hrană, mai puţini urmaşi. Studiile ecologistei Liana Zanette arată că bursucii din Regatul Unit se tem mai mult de vocile umane decât de urşi sau lupi. În savana sud-africană, animalele reacţionează de două ori mai temător la sunete umane decât la cele ale leilor.
Sănătatea, în declin din cauza sunetului
Zgomotul nu afectează doar comportamentul, ci şi sănătatea. Păsările expuse constant la sunet îmbătrânesc mai repede, cu o durată de viaţă mai scurtă. Focile suferă leziuni auditive. Puii de păsări cresc mai greu şi învaţă mai greu cântecele dacă sunt crescuţi în zone zgomotoase. Stresul fonic le afectează cogniţia, memoria şi învăţarea – cu consecinţe directe asupra reproducerii şi supravieţuirii.
Natura nu are încă legi împotriva zgomotului
În timp ce oamenii sunt protejaţi de legi care limitează nivelul de zgomot în anumite zone sau intervale orare, animalele nu beneficiază de astfel de protecţii. Experţii propun deja măsuri: limitarea vitezei în zone unde trăiesc specii ameninţate, reglementarea zgomotului subacvatic sau adoptarea tehnologiilor mai silenţioase în transportul maritim.
Organizaţia Maritimă Internaţională a elaborat linii directoare pentru reducerea zgomotului navelor, însă acestea sunt în prezent doar voluntare.
O lume mai tăcută e o lume mai vie
Zgomotul uman devine o nouă formă de poluare, una invizibilă dar profundă. Studiile recente arată clar: pe lângă schimbările climatice şi distrugerea habitatului, poluarea fonică este un factor major care alterează viaţa sălbatică. Protejarea animalelor de acest stres sonor este nu doar posibilă, ci şi necesară.
Aşa cum ne apărăm urechile în oraşe, poate a venit timpul să luăm în considerare şi liniştea celor care nu pot vorbi – dar ne pot auzi.
