15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deputatul Pâslaru consideră că reuşita moţiunii de cenzură pentru care opoziţia se reuneşte în vederea căderii guvernului Boc nu va fi urmată imediat şi de organizarea alegerilor anticipate. Social democratul avansează lunile martie-aprilie ca termen pentru organizarea unor alegeri anticipate. Pe lângă parlametarii PSD, PNL şi PC, deputatul gălăţean mizează inclusiv pe sprijinul unor parlamentari democrat-liberali exasperaţi de căderea în sondaje a taberei portocalii, generată de actualul guvern Boc. „Îmi doresc ca această moţiune de cenzură să treacă. Vor fi parlamentari care vor vota cu noi” a precizat Florin Pâslaru.
Social-democraţii vor tergiversa organizarea alegerilor anticipate, în eventualitatea picării Guvernului Boc, sperând să crească în sondaje. Social-democraţii visează la deţinerea totală a puterii. În ţara noastră avem liber la vise, nu-i aşa?! Şi, din tărâmul viselor, deputatul gălăţean coboară cu picioarele pe pământ, avansând preferinţa pentru o alianţă de guvernare cu liberalii. Pâslaru a declarat: „După eventuale alegeri anticipate, vom pleca la guvernare cu 51%, ceea ce e foarte greu de obţinut. Dacă nu, va trebui să facem alianţe. Dacă ar fi să ne aliem cu cineva, eu aş merge pe mâna liberalilor”.
Social-democraţii au sau nu soluţii economice reale sau vor doar cu orice chip să ajungă la ciolanul cel mare?! Întrebat dacă sunt pregătiţi să preia o economie în cădere, Pâslaru a răspuns candid şi cu francheţe: „Sigur că, fiind în opoziţie, îi atacăm. După ce ajungem la putere, încercăm să găsim formule”.

Articole înrudite