De două ori demis în acelaşi conflict politic. George Scarlat, revocat din nou de la conducerea PNL Galaţi

Într-o nouă decizie care aproape că desfiinţează organizaţia judeţeană a PNL Galaţi, Biroul Politic Naţional al partidului a hotărât, luni, revocarea din funcţie a preşedintelui interimar George Scarlat şi dizolvarea Biroului Politic Judeţean.

Este a doua oară în doar câteva luni când Scarlat este înlăturat de la conducerea filialei, după ce anterior fusese demis în contextul conflictului intern din PNL privind susţinerea Guvernului Veştea.

PNL a schimbat conducerile a şase filiale. Galaţiul, din nou pe listă

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis, în şedinţa din 20 iulie, schimbarea conducerii a şase organizaţii teritoriale. Au fost demise conducerile PNL Ialomiţa, PNL Galaţi şi ale organizaţiilor de sector 2, 3, 4 şi 5 din Bucureşti.

În cazul PNL Galaţi, conducerea centrală a decis revocarea preşedintelui interimar George Scarlat şi dizolvarea Biroului Politic Judeţean.

Potrivit comunicatului transmis de PNL, măsura a fost adoptată în baza prevederilor Statutului partidului şi are ca scop „îmbunătăţirea activităţii acestor organizaţii, precum şi o serie de măsuri ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia şi programele politice ale PNL”.

Hotărârea a fost adoptată cu votul favorabil a două treimi dintre membrii Biroului Politic Naţional.

George Scarlat: „Acesta nu este motivul real al revocării mele”

Contactat de Monitorul de Galaţi, George Scarlat a declarat că aşteaptă decizia oficială în formă scrisă şi susţine că explicaţia invocată de conducerea partidului nu reflectă adevăratul motiv al revocării.

„Din câte ştiu, motivul revocării invocat se referă la rezultatele slabe la alegerile din 2024 când eu nu eram preşedinte al organizaţiei. De atunci şi pănă acum, cu acelaşi motiv, au fost trei interimate. Acesta nu este motivul real al revocării mele. Motivul este faptul că mi-am dorit altceva, mi-am dorit politici publice coerente şi de aceea am susţinut Guvernul Veştea. În tot acest timp am făcut tot ce s-a putut să aduc un suflu nou, oameni noi, dar nimic nu contează”, a declarat George Scarlat.

A doua demitere în acelaşi conflict intern

Revocarea de acum vine după ce George Scarlat mai fusese demis o dată în acest an, împreună cu alţi lideri liberali consideraţi parte din grupul care a ales să susţină Guvernul Veştea, în contradicţie cu poziţia majorităţii conducerii centrale a partidului.

Decizia de atunci a fost contestată în instanţă, iar George Scarlat a rămas la conducerea interimară a filialei PNL Galaţi, însă decizia adoptată luni de Biroul Politic Naţional pune din nou capăt mandatului său.

Deocamdată, conducerea centrală a PNL nu a anunţat cine va prelua interimatul organizaţiei judeţene Galaţi. Potrivit unor surse politice, încă de la prima demitere i s-a propus primarului Tecuciului, Lucian Costin, să preia conducerea organizaţiei judeţene PNL Galaţi, dar acesta ar fi refuzat.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp