12 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Desfiinţarea Oficiului prefectural Tecuci atrage comentarii politice din partea lui Victor Paul Dobre, unul dintre vicepreşedinţii PNL. Oficiul a fost înfiinţat în perioada fostului prefect Mihai Capră, în prezent membru PDL, secretar de sat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dobre a explicat motivaţia înfiinţării acelui oficiu prefectural la Tecuci prin situaţia atipică a judeţului nostru, care face ca, venind dinspre Bucureşti, judeţul Galaţi să fie deschis de către oraşul reşedinţă de judeţ. Astfel, distanţele dinspre zonele limitrofe ale judeţului înspre municipiul Galaţi fiind destul de mari, locuitorii din judeţ trebuie să aloce destul de mult timp pentru rezolvarea unor probleme.
Asemenea oficii au fost înfiinţate şi în alte judeţe din ţară, toate acestea urmând să se desfiinţeze. Dobre a precizat: „PDL-ul a avut o singură regulă: să le desfiinţeze pe toate”.
Liberalul a comentat decizia ca fiind una care îi va afecta direct pe membrii PDL ce ocupă funcţii importante legate de zona Tecuciului. Liderul liberalilor gălăţeni s-a oprit doar la două persoane, ca exemplificare: liderul PDL Galaţi, Mircea Toader, şi primarul Tecuciului, Eduard Finkelstein. Deputatul Dobre a comentat: „Ceea ce mă miră e faptul că primarul e PDL, iar Mircea Toader e deputat de Tecuci. Cred că şi-a luat gândul să mai candideze pe acolo. (...) Cred că (măsura n.r.) face parte din situaţia asta în care guvernul e groghi”.


Articole înrudite