Mariana Pecică, de 25 de ani, gravidă în luna a treia, a fost atacată noaptea trecută cu toporul chiar de către concubinul mamei sale. Tânăra locuieşte cu cele două fetiţe ale sale, de 2 şi 5 ani, dar şi cu mama şi fraţii într-o clădire dezafectată unde au fost odată vestiarele stadionului Siderurgistul. Femeia povesteşte că a stârnit furia concubinului când a încercat să-şi apere mama de loviturile acestuia.
„Voia să o bată iar pe mama, am sărit eu şi odată s-a întors, a luat toporul şi mi-a dat întâi în burtă, dar cu muchia şi cu tăişul a dat în mâna mea până ce am simţit că mi-au pocnit oasele. I-a dat un pumn în ochi şi fratelui meu de 13 ani. Am fugit în parc şi de acolo m-a luat ambulanţa. Noi stăm acolo în Þiglina, într-o clădire pustie unde au fost vestiare. Stau eu, cu cele două fete ale mele, şi mama, cu fraţii mei”, povestea Mariana Pecică, gravida internată acum la secţia Neurochirugie a Spitalului de Urgenţă.
„Are cele trei oase ale mâinii stângi fracturate şi imobilizate în aparat gipsat şi urmează să i se facă şi investigaţii obstetricale”, a precizat dr. Dumitru Işfan, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Fratele de 13 ani al gravidei nu a vrut să recunoască iniţial că tatăl vitreg i-a umflat ochiul. Poliţiştii îl caută pe agresor. „Tânăra a fost agresată de concubinul mamei sale. Bărbatul va fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală”, a declarat scms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Deocamdată medicii spun că sarcina tinerei agresate nu este în pericol.