01 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ordonanţa de urgenţă cu tăierea sporurilor a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de urgenţă cu tăierea sporurilor a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, care a fost adoptată luni, în şedinţa de Guvern şi care prevede tăierea unui spor pentru angajaţii statului a apărut în forma finală în Monitorul Oficial nr. 613/30 iunie 2025.
„Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, având în vedere Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 3 aprilie 2020 (2020/C 116/01), prin care se solicită României adoptarea de măsuri riguroase pentru corectarea deficitului bugetar excesiv, precum şi angajamentele asumate prin planificarea bugetară pe termen mediu şi lung privind reducerea graduală a deficitului bugetar de la 7,9% din PIB în anul 2024 la sub 3% în anul 2031, pe fondul unei scăderi a ponderii cheltuielilor publice în PIB de la 41,9% la 35,9%, în perioada 2025-2031, se impune adoptarea unor măsuri pentru consolidarea fiscală prin controlul şi reducerea cheltuielilor publice”, este textul cu care începe Ordonanţa.
Întrucât cheltuielile de personal au crescut în cursul anului 2024, ca urmare a majorărilor salariale acordate pentru întreg personalul din sectorul public, de la 132 miliarde de lei lei la 164 miliarde de lei, cu o valoare nominală de +32 de miliarde de lei, respectiv cu un procent de +24%, reprezentând în anumite situaţii pentru anumite categorii de personal din sectorul public avansuri la Legea salarizării unice ca reformă asumată prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă, iar în acest context pentru a respecta traiectoria de ajustare a deficitului bugetar potrivit planului bugetar pe termen mediu şi lung este necesară reducerea unor categorii de cheltuieli de personal, mai scrie legiuitorul.
Astfel, sporul de condiţii vătămătoare este limitat la 300 de lei brut, lunar.
În plus, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.
Statul îşi rezervă dreptul să modifice cuantumul la începutul anului următor, prevederile ordonanţei de urgenţă intrând în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi aplicându-se doar până la data de 31 decembrie 2026.


Articole înrudite