20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brăila: Pesta porcină a ajuns în oraş
Brăila: Pesta porcină a ajuns în oraş

Numărul focarelor de pestă porcină din judeţul Brăila a ajuns la 30, iar 27.000 de porci au fost ucişi.

Din păcate, epidemia pare a fi scăpată de sub control, dovadă ca a ajuns şi în oraşul reşedinţă de judeţ. Un brăilean a sesizat medicii dupa ce i s-au îmbolnăvit porcii. Analizele au confirmat pestă porcină la două dintre animale. "Porcinele din gospodărie au fost eutanasiate şi îngropate. A fost efectuată prima dezinfecţie. În funcţie de cum va evolua boala, vor fi ucise şi animalele din următoarele focare", a declarat dr. Lucica Geru, şef serviciu DSV Brăila.

Deocamdata în oraş nu va fi începută uciderea preventivă a tuturor porcilor, ar fi vorba de 250 de animale. Pesta, în oraşul Brăila, a apărut într-o curte unde un localnic, ce locuieşte într-un bloc de vizavi, creştea cinci porci. Oamenii care locuiesc lângă focar nu sunt convinşi că porcii vecinului lor au avut pesta. "Nu avea cum să fie pestă. Aici nu mai sunt porci. Numai el mai avea aicea. Înainte, fiecare avea câte un porc, avea gâini, acum doar el mai avea. De unde să vină boala?", spunea un vecin.

În oraşul Brăila este permisă creşterea animalelor mari, dar nici apariţia pestei porcine nu a schimbat acest fapt deşi în alte oraşe acest lucru este interzis de mai bine de 10 ani. "Nu există o hotărâre de consiliu local care să interzică creşterea animalelor mari. În municipiul Brăila, acest lucru este permis", a spus Doiniţa Ciocan, viceprimar Brăila. În principiu, se doreşte ca o astfel de decizie care interzice creşterea animalelor în oraş să fie luată şi la Brăila.


Articole înrudite