Produse contrafăcute descoperite în trafic de către poliţiştii de frontieră! Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit asupra unui cetăţean român mai multe produse vestimentare şi cosmetice pentru care nu existau documente legale.
„În data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 16.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – ITPF Iaşi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Frumuşiţa, judeţul Galaţi a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism înmatriculat în România, condus de către un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 24 de ani. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului şi a bagajelor transportate au fost descoperite, în portbagaj, mai multe produse vestimentare şi cosmetice pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă. Bunurile în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării”, potrivit ITPF Iaşi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Imagini, mai jos!
