Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade totdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul.
Nu încape îndoială că Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre ea amintesc şi Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) şi Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numărată şi în Constituţiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie ş.a. Marii predicatori din secolele IV şi V ne-au lăsat o mulţime de panegirice în cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului IV pelerina apuseană Egeria ne descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V Cinci-zecimea era o dublă sărbătoare: a înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar aceasta a fost fixată în ziua a 40-a după Paşti, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.
Nu numai ca vechime, ci şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paşti. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul catehumenilor. Ca şi la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgâne de teatru etc. Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei, aşa cum se face până azi, obicei moştenit de la evrei, la care Cincizecimea era şi sărbătoarea premitiilor din flori şi fructe. În biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.
De sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morţilor din sâmbăta precedentă (Sâmbăta morţilor sau Moşii de vară).
Obiceiuri de Rusalii
În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (a 25-a zi după Paşti) şi provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare. Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obişnuiesc şi astăzi, în virtutea tradiţiei, să arboreze la porţi, în foişoare, pe gânguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei, plantă considerată a avea proprietăţi apotropaice.
Moşii de vară, ţinuţi în sâmbăta Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor. Înainte se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfăşoare fără incidente, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi în satele bucovinene.
De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene Moşii de vară încep încă în dimineaţa sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfăşoară ceremonialului de pomenire. Împăcarea sufletelor morţilor şi întoarcerea lor fără incidente în morminte depinde de bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de respectarea ritualului. În aceste zile, la porţile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci şi sticle de vin împodobite cu verdeaţă şi flori şi au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge întregul cimitir pentru a sfinţi fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii îşi dăruiesc unii altora ofrandele sfinţite de către preot sau le împart săracilor.
Parte din ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii. Altădată, preotul şi sătenii ieşeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apă şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindină.
Duminica Mare a asimilat şi elemente specifice renovării timpului. Acum se deschidea sezonul culegerii plantelor de leac, ce se considerau a fi contaminate, până la această dată, de către Rusalii.
