19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prefecturile din Brăila şi Galaţi au depus un proiect, în cadrul Asociaţiei Dunărene Europene, pentru construirea podului peste Dunăre, aflăm de la colegii jurnalişti de la „Obiectiv - vocea Brăilei”. Dacă proiectul va fi acceptat, cele două judeţe vor putea accesa banii necesari construirii podului.
Prefectul Brăilei, Dumitru Popa, a explicat că a lăsat animozităţile deoparte şi împreună cu prefectul judeţului Galaţi a prezentat un proiect în cadrul Asociaţiei Dunărene Europene, existând şansa ca, dacă proiectul va fi găsit eligibil, Brăila şi Galaţi să primească finanţarea necesară pentru construirea podului peste Dunăre.
"Există o Asociaţie Dunăreană Europeană a ţărilor care au legătură cu Dunărea. În cadrul acestei asociaţii s-a lucrat la o strategie de dezvoltare a porturilor dunărene şi fiecare ţară a depus diferite proiecte. Noi, dacă am văzut că şi alţii au depus proiecte pe aceeaşi temă, ne-am unit cu Galaţiul şi am depus şi noi proiectul podului peste Dunăre. Dacă vom fi incluşi în program vom putea accesa fonduri europene pentru construirea podului, fără să mai stăm la mâna investitorilor străini sau a garanţiilor guvernamentale. Să sperăm că de data asta vom reuşi", a mai adăugat prefectul Brăilei.
Prefectul Galaţiului... nu spune nimic. Desigur, am fi putut să-l sunăm noi şi să-i „smulgem” o declaraţie. Dar mai bine nu... din două motive. Unul ar fi acela că, de când a fost instalat în funcţie, prefectul Cosmin Păun ne-a demonstrat că nu-i prea place să iasă în faţa presei: nu organizează conferinţe de presă ci preferă calea comunicatelor de presă şi a declaraţiilor date prin intermediul purtătorului de cuvânt sau consilierilor personali (generic vorbind), ceea ce nu e totuna cu a discuta cu presa, care mai poate pune întrebări suplimentare după ce primeşte un prim răspuns. În fine... e alegerea domniei sale. Aşteptăm oricând un comunicat pe această temă. Al doilea motiv pentru care nu insistăm pentru o declaraţie este acela că... sincer, subiectul e atât de vechi şi ne-am luat atâtea ţepe cu el... Cam la fiecare patru ani. Îl înţeleg perfect pe un domn din brăila care, citind ştirea în ziarul din oraşul vecin, s-a arătat extem de indignat că se discută de pod în anul 2010, care nu e an electoral. Păi... să dea Dumnezeu să se facă podul, că vor avea timp să se laude cu toţii. Deocamdată noi consemnăm faptul că... s-a mai încercat o dată. Poate o fi cu noroc!


Articole înrudite