29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare
150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare

Aproximativ 150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, a declarat vineri la Conferinţa anuală de aterotromboză profesorul doctor Dan Gaiţă, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

"Dintre cele aproximativ 250.000 de persoane care mor anual în România, 150.000 mor din cauza bolilor cardiovasculare, boli cardiovasculare însemnând 80-90% ateroscleroză şi complicaţiile ei. De exemplu, la Timişoara, în fiecare zi sunt 10 evenimente acute cardiovasculare, aceasta însemnând aproximativ 6 cazuri de infarct sau sindrom acut coronariene şi restul accidente cerebrale. Aceasta este ceea ce vedem noi la spital pentru că adeseori oamenii nu ajung la timp. Din cele aproximativ 10 cazuri pe zi care se înregistrează în Timişoara, un oraş cu peste 200.000 de locuitori, cel puţin unu se întâmplă la persoane de sub 40 de ani. Acesta era apanajul vârstelor înaintate", a arătat medicul cardiolog.

Potrivit acestuia, factorul cel mai important de risc care duce la accidentul vascular şi infarct îl reprezintă modul de viaţă urban cu tot ceea ce presupune acesta: stres, alimentaţie, fumat, sedentarism.

"Sunt diferite cauze: este modul de viaţă care de fapt duce către tulburarea metabolică ce duce la diabet şi obezitate, sedentarismul şi nutriţia, fumatul. Se pare că cel mai puternic factor de risc cardiovascular este modul de viaţă urban pentru că modul de viaţă urban ne împinge către o anumită atitudine faţă de alimentaţie, mişcare. Noi spunem stres dar este de fapt presiunea aceea puternică pe care nu putem să ne-o descărcăm. Factor de risc cardiovascular este sărăcia", a susţinut Gaiţă.

Referindu-se la tratament, el a precizat că administrarea statinelor este un factor benefic pentru evitarea infarctului şi accidentului vascular cerebral, iar întreruperea tratamentului poate fi "distrugătoare".

"Statinele sunt categoric benefice în bolile cardiovasculare. Cei care au un risc trebuie să le ia. Pauza în tratamentul cu statine este distrugătoare, este ca şi cum ţi-ai lua armura o zi. Dacă ai oprit tratamentul te expui", a afirmat doctorul.

Gaiţă a explicat că tensiunea arterială este corect să se ia la ambele mâini.

"Tensiunea se ia şi la mâna dreaptă şi la mâna stângă pentru a vedea dacă nu este o diferenţă de tensiune între cele două mâini. O deviaţie de 10,12,15 ml este una normală. Dacă este mai mare înseamnă s-ar putea să fie o îngustare, un obstacol pe sub clavie. Acolo unde tensiunea este mai mare dintre cele două mâini de la acea mână se va măsura mereu tensiunea", a precizat cardiologul.

Conferinţa anuală de aterotromboză, aflată la ediţia a XV-a, este organizată de Societatea Română de Cardiologie, Asociaţia Naţională Română de Stroke şi Academia de Ştiinţe Medicale. 


Articole înrudite