În ultimii cinci ani, a crescut semnificativ numărul consultanţilor care spun că pot ''antrena'' bebeluşii să doarmă noaptea fără să se trezească sau să ceară să fie hrăniţi. Aceste servicii pot fi de ajutor pentru părinţi, dacă îşi pot permite, dar există dezacorduri cu privire la cât de bună este pentru copil această intervenţie, scrie BBC într-un articol publicat recent.
Mai mult de jumătate dintr-un grup de 7.500 de părinţi care au luat parte la un sondaj publicat la începutul lunii noiembrie de The Children's Sleep Charity and Netmums au spus că bebeluşii lor s-au trezit cel puţin o dată pe noapte, iar 35% au spus ca au fost în mod regulat privaţi de somn şi epuizaţi, între aceştia fiind şi părinţi ai căror copii nu mai erau bebeluşi. Acesta este genul de experienţă care ar putea face ca unii părinţi să ia în considerare angajarea unui consultant în problema somnului.
În urmă cu aproximativ 10 sau 15 ani, nu erau mulţi astfel de specialişti, dar numărul acestora a crescut rapid în Marea Britanie în ultimii cinci ani, spune Julie Cleasby, director regional european pentru Asociaţia consultanţilor profesionişti în problema somnului. Serviciile oferite de aceste companii includ sprijin prin telefon sau online, vizite la domiciliu şi sejururi peste noapte. Acestea din urmă ar trebui să fie accesibile fără probleme unor părinţi cum este cunoscutul chef Jamie Oliver, care a angajat recent o asistentă medicală de noapte pentru fiul său nou-născut, River Rocket, dar pentru mulţi alţii ar putea fi o exagerare.
Copiii au cicluri de somn mult mai scurte decât adulţii şi se pot trezi de peste 10 ori pe noapte, spune Katie Palmer, care conduce împreună cu alte două femei compania Infant Sleep Consultants. Potrivit acesteia, ceea ce trebuie să facă părinţii este să ajute copilul să unească aceste cicluri de somn. În cazul unui copil pentru care a fost solicitată, care se trezea noaptea pentru a fi hrănit, ea a redus treptat episoadele de alăptare la doar unul pe noapte. După aceea, a introdus un program de formare a somnului numit "retragere treptată". De exemplu, mai întâi mama l-a hrănit pe copil, apoi l-a aşezat în pat şi l-a mângâiat până a adormit. Apoi, când copilul a acceptat acest lucru, mama doar s-a aşezat lângă el fără să-l mângâie. După aceea, s-a mutat mai departe, până a ieşit din cameră, a explicat Katie Palmer.
La început, copilul a plâns intermitent timp de aproximativ 15 minute în prima noapte, dar apoi a acceptat schimbările în rutina lui de culcare. Sunt copii care plâng mai mult timp, însă, şi în acest caz, părintele ar trebui să fie o prezenţă reconfortantă. Ceea ce părinţii nu ar trebui să facă este să dea copilului mesaje mixte, revenind la hrănire pentru a-i adormi.
"Nu există întotdeauna lacrimi, dar cred că în cea mai mare parte a timpului sunt", a dat asigurări specialista, subliniind că ''dacă ar exista o soluţie garantată de somn fără plâns'', atunci ea nu ar mai avea loc de muncă.
Deşi nu este o susţinătoare a tehnicii "lasă-l să plângă", care presupune a-l lăsa pe copil singur în cameră fără ca părintele să mai revină chiar dacă bebeluşul plânge, ea foloseşte uneori o formă de "plâns controlat", în care părintele iese din camera copilului, dar se întoarce la intervale scurte, pentru confortul acestuia.
Unii cercetători care au studiat efectul a ceea ce presupune lăsarea unui copil să plângă au măsurat niveluri crescute ale hormonului de stres, cortizolul, şi s-a speculat că acest lucru ar putea afecta dezvoltarea emoţională a copilului. Cu toate acestea, un alt studiu nu a găsit nici un efect negativ asupra copiilor, la cinci ani după ce au fost ''antrenaţi'' pentru somn cu această tehnică. Aşa încât imaginea este neclară. Ceea ce ştim din cercetări este că e absolut normal ca un copil să se trezească în mod regulat în timpul nopţii până la vârsta de aproximativ doi ani şi jumătate, scrie BBC.
"Orice fel de plâns este stresant ... şi ridică nivelul de cortizol", spune Palmer. "Cu toate acestea, nici privarea de somn nu este bună şi poate provoca daune pe termen lung la fel de bine, şi cred că trebuie decis ce este mai uşor de suportat (...)".
Specialista admite că educarea somnului nu se poate aplica oricui. Aceasta nu ar trebui niciodată aplicată unui copil mai mic de şase luni sau în cazul în care există un motiv de fond care nu a fost rezolvat - cum ar fi refluxul sau colicii. De asemenea, părintele trebuie să fie într-o stare de spirit bună şi nu ar trebui să se simtă presat să facă acest lucru de către prieteni sau familie.
Dar întrebarea este - chiar trebuie să încercăm să ''antrenăm'' copiii să doarmă?
"Dacă ne uităm la cercetare, ceea ce ştim este că e absolut normal ca un copil să se trezească în mod regulat în timpul nopţii până la vârsta de aproximativ doi ani şi jumătate", spune Sarah Ockwell-Smith, autoarea ''Gentle Sleep Book''.
Mulţi părinţi cred că bebeluşul lor are o problemă de somn, când de fapt este vorba de un somn normal în cazul sugarilor, explică aceasta. În activitatea sa, Ockwell-Smith a întâlnit mame care au încercat ''educarea'' somnului copiilor lor şi acest lucru nu a funcţionat, sau a funcţionat doar la început, dar apoi, câteva luni mai târziu, somnul s-a înrăutăţit.
Date din raportul ''Sleep: what is normal at six months? (Somnul: ce este normal la şase luni?), parte a ''Avon Longitudinal Study of Pregnancy and Childhood'', arată că doar 16% dintre copii au dormit toată noaptea la vârsta de şase luni; 50% dintre copii s-au trezit, ocazional; 9% s-au trezit cele mai multe nopţi; 17% s-au trezit mai mult de o dată pe noapte, variind de la de două până la opt ori; 16% dintre cei cu vârsta de şase luni nu au avut nici un model de dormit regulat; 61% dintre copii au dormit în camera lor până la vârsta de şase luni, dar 15% au fost aduşi în patul părinţilor, de obicei sau întotdeauna, în cazul în care s-au trezit.
"Noi pretindem mereu că problema este la copil şi el trebuie ''educat'', când de fapt eu cred că părinţii ar trebui să adapteze lucrurile", spune Sarah Ockwell-Smith. "Prin urmare, i-aş ajuta pe părinţi să privească lucrurile în această manieră - ''este ambianţa în regulă?'', ''a mâncat copilul ceva care ar putea cauza un disconfort'', ''există o problemă fiziologică?'' etc.
În opinia ei, este absolut natural ca un copil să fie hrănit pentru a dormi. Dacă ne uităm la orice alt mamifer - la grădina zoologică, de exemplu - puii adorm lângă mama lor, este ceva normal, acesta este modul în care trebuie să se întâmple lucrurile, insistă Ockwell-Smith. ''Dacă bebeluşul se trezeşte înseamnă că există o problemă, dar venirea părintelui, hrănirea şi alintarea rezolvă orice problemă ... am lucrat cu mii de părinţi care încă îşi leagănă şi hrănesc copiii pentru a adormi şi au reuşit să lungească perioada de somn a acestora''.
Ockwell-Smith spune că ea constată că, odată ce părinţii sunt conştienţi că întreruperea somnului este ceva normal, atunci temerile lor sunt de multe ori risipite, chiar dacă aceste treziri sunt uneori epuizante.
Ambele specialiste citate în articol şi-au exprimat îngrijorarea că industria consultanţilor în problema somnului bebeluşilor este nereglementată, în prezent oricine putându-se apuca să o practice, şi sfătuiesc părinţii să facă cercetări riguroase în legătură cu aceşti consultanţi înainte de a-i angaja.
Prof. Helen Ball de la Universitatea din Durham susţine că este esenţial ca părinţii să se asigure că specialistul la care apelează adoptă practici de somn pentru sugari în condiţii de siguranţă - şi nu recomandă, de exemplu, culcarea bebeluşilor pe burtică, ceea ce creşte semnificativ riscul de sindrom al morţii subite a sugarului.
