Glaucomul este a doua cauză de orbire la nivel mondial, după cataractă, de care se deosebeşte prin pierderea ireversibilă a vederii. Este o afecţiune oftalmologică ce se caracterizează prin distrugerea progresivă a nervului optic şi care poate duce la orbire, afirmă dr. Dragoş-Constantin Luncă, medic specialist oftalmolog. El spune că boala poate fi sau nu asociată cu presiune intraoculară crescută şi, cel mai frecvent, se întâlneşte la persoanele cu vârsta de peste 40 de ani. În acelaşi timp, medicul subliniază că, potrivit studiilor clinice, presiunea intraoculară reprezintă cel mai important factor de risc în boala glaucomatoasă. ''Percepţia asupra glaucomului este una negativă, reuşeşte să sperie pacienţii, dat fiind şi faptul că în limbaj popular această boală este cunoscută sub denumirea de 'apa neagră'. I se mai spune şi 'hoţul tăcut', deoarece, de cele mai multe ori, pacientul nu sesizează pierderea de vedere decât într-un stadiu avansat al bolii. Glaucomul poate să apară la toate vârstele, inclusiv de la naştere, dar cel mai frecvent se întâlneşte după vârsta de 40 ani'', arată medicul. Dr. Luncă explică importanţa presiunii intraoculare în glaucom, precizând că valorile normale sunt între 11 şi 22 mmHg (milimetri coloană de mercur). 'Nervul optic este un fascicul format din peste un milion de fibre nervoase microscopice, care are rolul de a transmite informaţiile vizuale de la fotoreceptorii retinieni din interiorul ochiului până la creier. În glaucom, distrugerea fibrelor nervoase ale nervului optic are loc în interiorul globului ocular, iar această distrugere este cauzată de dezechilibrul dintre valoarea presiunii intraoculare şi valoarea presiunii din micile vase de sânge care hrănesc nervul optic. Să ne imaginăm că nervul optic este o floare, iar micile vase de sânge sunt reprezentate de un furtun, prin care curge apă către floare. Presiunea intraoculară poate fi considerată o greutate care apasă pe furtun. Pentru o greutate ce corespunde unei presiuni intraoculare normale (11 — 22 mmHg), furtunul rezistă şi nu se îngustează, însă, dacă punem o greutate mai mare, furtunul începe să se stranguleze, aducând mai puţină apă la floare, iar aceasta va începe să se ofilească, precum se deteriorează nervul optic în glaucom. Globul ocular este un organ sferic închis şi are un conţinut care apasă pe pereţii ochiului, determinând presiunea intraoculară. Presiunea intraoculară este diferită de presiunea arterială, neexistând în mod normal o legătură între cele două. Valorile normale ale presiunii intraoculare sunt între 11 şi 22 mmHg, iar măsurarea se realizează cu ajutorul unui aparat special numit tonometru'', detaliază medicul.
Presiunea intraoculară depinde de cât de mult umor apos se găseşte în interiorul ochiului la un moment dat
''În partea din faţă a ochiului, se găseşte un spaţiu numit camera anterioară, aflat între iris şi cornee (partea cea mai din faţă a ochiului, transparentă, care este înconjurată de albul ochiului — scleră). Prin camera anterioară trece un lichid transparent, ce conţine multiple substanţe hrănitoare pentru ochi, numit umoare apoasă. Acest lichid este produs în spatele irisului, trece prin pupilă şi ajunge în camera anterioară. Umorul apos părăseşte camera anterioară prin unghiul format de iris şi cornee. În acest unghi se găseşte o structură poroasă de dimensiuni microscopice, asemănătoare unui filtru, numită reţea trabeculară. Presiunea intraoculară depinde de cât de mult umor apos se găseşte în interiorul ochiului la un moment dat, în glaucoma, drumul umorii apoase prin interiorul ochiului fiind îngreunat sau chiar oprit'', mai arată dr. Luncă. Medicul spune că una dintre cele mai importante forme de glaucom o reprezintă glaucomul cu unghi deschis — atunci când unghiul dintre cornee şi iris este larg, iar problema este la nivelul reţelei trabeculare, prin care umorul apos se filtrează mai greu. ''Creşterea de presiune intraoculară nu este foarte mare. Este forma cea mai frecventă, care evoluează încet, fără ca pacientul să conştientizeze pierderea de vedere. Adesea, când pacientul sesizează vederea scăzută, leziunile sunt avansate. Pe lângă scăderea de vedere din fazele avansate, pacienţii se mai pot plânge de dureri oculare uşoare sau moderate, lăcrimare, ochi roşii, halouri colorate în jurul surselor de lumină'', adaugă el. O altă formă este glaucomul cu unghi închis sau îngust — apare când unghiul dintre cornee şi iris este îngust sau chiar închis (contact între cornee şi iris), iar evacuarea umorului apos este blocată aproape complet, ceea ce duce la o creştere mult mai mare a presiunii intraoculare. ''Această creştere semnificativă a presiunii intraoculare duce la un atac acut de glaucom, care se manifestă prin dureri oculare intense, ce debutează brusc. De asemenea, apare şi o scădere bruscă a vederii, iar frecvent apar şi simptome digestive (dureri abdominale, greaţă, vărsături), care uneori pot face pacientul să creadă că problema lui este de natură digestivă'', precizează dr. Luncă. În ceea ce priveşte riscul de a face glaucom, medicul menţionează că cel mai crescut este la persoanele peste 40 de ani, mai ales cele cu miopie şi la cele care au rude de sânge cu glaucom, motiv pentru care se indică un consult oftalmologic complet persoanelor care intră în aceste categorii. Diagnosticul de glaucom se pune după un examen oftalmologic amănunţit care constă în determinarea refracţiei oculare, testarea acuităţii vizuale cu cea mai bună corecţie, tonometrie (măsurarea tensiunii intraoculare), examinarea biomicroscopică a ochiului fără picături de dilatare, examinarea fundului de ochi (cu picături pentru dilatarea pupilei). ''Dacă medicul oftalmolog observă semne sugestive pentru glaucom, atunci se vor efectua şi: gonioscopie — pentru vizualizarea unghiului camerei anterioare, testarea câmpului vizual (testează funcţia nervului optic), tomografie în coerenţă optică a nervului optic (evaluează structura nervului optic), pahimetrie corneană (măsoară grosimea corneei)'', mai spune el. Medicul atrage atenţia că nu există tratament curativ pentru glaucom, în sensul că pierderea de vedere prin glaucom nu poate fi recuperată.
''Tratamentul actual pentru glaucom are scopul de a păstra vederea aşa cum este ea la momentul diagnosticului şi de a preveni orbirea. Având în vedere că presiunea intraoculară crescută este cel mai important factor implicat în progresia glaucomului, tratamentul are ca scop reducerea presiunii intraoculare la o valoare normală. Pentru a realiza acest lucru avem la dispoziţie 3 direcţii de tratament: medicamentos, cu picături oftalmice, care trebuie aplicate toată viaţa, tratament laser, tratament chirurgical. Intervenţia chirurgicală nu va reda vederea, ci va fi indicată pentru a scădea tensiunea intraoculară în cazurile rezistente la tratamentul conservator. De asemenea, trebuie luate măsuri pentru îmbunătăţirea microcirculaţiei de la nivelul nervului optic, folosind vasodilatatoare şi trofice nervoase. De multe ori, este necesară şi o evaluare a funcţiei cardio-vasculare (profilul tensiunii arteriale pe 24 ore, nivelul colesterolului seric, ecografie Doppler în cazul arterelor carotide etc.) cu ajutorul specialistului cardiolog sau al specialistului în medicină internă. Pentru a confirma sau infirma diagnosticul de glaucom, trebuie să ne adresăm medicului specialist oftalmolog pentru un consult complet. În cazul glaucomului sunt necesare mai multe vizite succesive la oftalmolog, pentru a putea stabili un diagnostic şi tratamentul corect'', explică dr. Dragoş-Constantin Luncă.
