O echipă internaţională de cercetători a descoperit un mecanism biologic care ar putea reprezenta o alternativă naturală la medicamente precum Ozempic. Studiile arată că un anumit microb intestinal şi produşii săi metabolici influenţează direct secreţia hormonului GLP-1, esenţial pentru reglarea glicemiei şi a senzaţiei de saţietate.
Rezultatele, obţinute iniţial pe şoareci şi susţinute de date umane preliminare, provin dintr-un studiu coordonat de specialişti de la Jiangnan University din China. Prin creşterea nivelului acestui microb în intestinul şoarecilor cu diabet, cercetătorii au observat o stimulare clară a hormonului GLP-1, mecanism similar cu cel al medicamentelor care conţin semaglutidă, substanţa activă din Ozempic. GLP-1 este produs natural de organism şi joacă un rol critic în menţinerea glicemiei şi în controlul apetitului, iar persoanele cu diabet de tip 2 prezintă adesea o disfuncţie a acestui hormon, ceea ce explică eficienţa medicamentelor care îl imită.
Studiul sugerează că specii bacteriene precum Bacteroides vulgatus ar putea fi centrale în stimularea naturală a GLP-1. Echipa a observat că şoarecii incapabili să producă o proteină intestinală numită Ffar4 aveau populaţii reduse de B. vulgatus, ceea ce ducea la scăderea hormonului FGF21, asociat cu pofta de dulce. Cercetările anterioare arată că medicamentele GLP-1 agonist stimulează eliberarea FGF21, reducând preferinţa pentru alimente bogate în zahăr. Studiile genetice la oameni susţin această relaţie: persoanele cu anumite variante ale genei FGF21 au tendinţa de a consuma cu până la 20% mai mult zahăr.
Pentru a testa efectele directe, cercetătorii au administrat şoarecilor un metabolit produs de B. vulgatus, obţinând creşterea secreţiei de GLP-1 şi, ulterior, a FGF21. Această combinaţie a redus pofta de alimente dulci şi a îmbunătăţit reglarea glicemiei.
Un studiu clinic preliminar, cu 60 de pacienţi cu diabet de tip 2 şi 24 de voluntari sănătoşi, a arătat că anumite mutaţii ale genei Ffar4 se corelează cu preferinţa pentru zahăr şi cu producţia redusă de FGF21, demonstrând că microbiomul şi genetica interacţionează direct în modularea comportamentului alimentar şi a riscului de diabet.
Deşi mecanismele trebuie verificate la scară largă, cercetătorii consideră că descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor terapii naturale care să stimuleze procesele proprii ale organismului, fără a depinde de medicamente costisitoare sau tratamente invazive.
