Părinţii care fumează ar putea contribui la schimbările genetice apărute în organismul copiilor lor asociate cu un tip de cancer care este cel mai frecvent întâlnit la aceştia din urmă, sugerează un studiu recent, citat de Reuters.
Unele dintre cercetările realizate anterior au asociat obiceiul părinţilor de a fuma cu o creştere a riscului de leucemie la copii, însă rezultatele lor au fost mai puţin consistente în cazul mamelor decât al taţilor. Studiul actual este primul care asociază obiceiul fumatului practicat de ambii părinţi cu schimbările genetice specifice ce apar la nivelul celulelor tumorale ale copiilor cu leucemie limfoblastică acută (ALL), susţine autorul cercetării, Adam de Smith de la Centrul pentru cancer Helen Diller din cadrul Universităţii San Francisco din California, Statele Unite.
În cadrul acestui studiu au fost observate "dovezi ale efectelor toxice ale fumatului de tutun asupra genelor leucemiei", după cum a explicat Smith prin email pentru sursa citată, semne care "nu sunt moştenite de la părinţi, ci sunt dobândite de celulele imunitare ale copilului". Cercetătorul a completat că "cele mai importante ferestre ale expunerii la tutun sunt în timpul sarcinii şi după naştere".
Leucemia limfoblastică acută este un tip de cancer ce debutează încă de la prima versiune a celulelor albe numite limfocite, în măduvă, zona interioară moale a oaselor în care sunt fabricate noi celule ale sângelui. Acest tip de cancer presupune că măduva produce limfocite neregulate cu erori în ADN-ul acestora, cunoscute sub numele de deleţii, ce determină o înmulţire neobişnuită a acestora şi "înghesuirea" celulelor sănătoase.
În fiecare an, circa 5.970 de noi cazuri de ALL sunt diagnosticate în Statele Unite, iar aproximativ 1.440 de persoane mor din cauza aceste afecţiuni, conform Societăţii Americane pentru Cancer.
Cei mai expuşi riscului de ALL sunt copiii cu vârsta sub cinci ani, deşi majoritatea deceselor sunt înregistrate în cazul adulţilor, mai arată sursa citată.
Potrivit concluziilor acestui studiu, efectuat pe mostre prelevate de la 559 pacienţi cu ALL, aproape două treimi dintre acestea conţineau cel puţin una dintre deleţii, iar cele mai multe dintre ele au fost mai des întâlnite la copiii ale căror mame au fumat în timpul sarcinii şi după naştere. Pentru fiecare cinci ţigări fumate pe zi în timpul sarcinii, exista o creştere cu 22% a numărului de deleţii; iar pentru fiecare cinci ţigări fumate zilnic în timpul alăptării s-a constatat o creştere cu 74% a numărului de deleţii.
De asemenea, fumatul a cinci ţigări pe zi de către mamă sau tată înainte de concepţie a fost asociat cu o creştere de 7-8% a numărului de deleţii.
Oamenii de ştiinţă au mai observat că fetuşii de sex masculin sunt mai sensibili la efectele fumatului matern, inclusiv la practicarea acestui obicei înainte de concepţie.