19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AFC Universitatea a pierdut pe terenul vicecampioanei Vasas după ce a condus cu 1-0
AFC Universitatea a pierdut pe terenul vicecampioanei Vasas după ce a condus cu 1-0

Liga 1 la fotbal feminin a programat duminică partidele ultimei etape din turul de campionat 2018-2019. AFC Universitatea, prezentă în premieră în eşalonul de elită a trecut cu bine peste tracul debutului şi a avut o evoluţie bună per ansamblu. „Panterele negre” au jucat în fieful vicecampioanei en-titre Vasas Femina Odorheiu Secuiesc unde au reuşit să conducă cu 1-0, gol Carmen Marcu în min.16 după o primă repriză foarte bună. Gazdele au ieşit montate de la vestiare, au profitat la maxim de nesincronizările apărute la echipa gălăţeană, au revenit, au marcat de trei ori şi au câştigat. „Am avut o primă repriză foarte bună şi a doua repriză am fost practic o altă echipă. După ce am fost egalaţi după o eroare de marcaj, a venit şi acel penalti norocos, am schimbat aşezarea, dar de atunci am pierdut mijlocul, am cedat şi psihic. Ca şi la precedentele deplasări de la Becicherecu Mic şi Prundul Bârgăului ne întoarcem cu mâna goală. Avantajul nostru este că în retur vom juca acasă”, ne-a declarat preşedintele AFC Universitatea, Gabriel Călinescu. Rezultat final: Vasas - AFC Universitatea 3-1. Echipa gălăţeană a folosit formula: Roxana Pazargic - Iriska Topal, Dumitriţa Prisăcari, Lidia Moacă, Ana Arnăutu - Nina Anca - Maria Stamate, Loredana Nica, Monica Benţoiu - Carmen Marcu, Andreea Surcică. A mai intrat: Adelina Ion. AFC Universitatea încheie turul pe locul 6 cu 9 puncte şi este calificată în sferturile de finală ale Cupei României, tragerea la sorţi urmând să se efectueze pe 10 decembrie. Celelalte echipe calificate sunt: U Olimpia Cluj, Vasas, Heniu, Fair Play, Independenţa Baia Mare, Fortuna Becicherecu Mic şi învingătoarea dintre CSS Târgovişte şi U Alexandria.

28 afc universitatea 2


Articole înrudite