01 DECEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cei mai mici voleibalişti gălăţeni de la CSM Arcada, în pole-position pentru turneul final
Cei mai mici voleibalişti gălăţeni de la CSM Arcada, în pole-position pentru turneul final

Cel de-al 3-lea turneu al Campionatului Naţional Under 13 volei masculin, grupa B s-a desfăşurat în weekend la Constanţa.

CSM Arcada Galaţi, antrenor Ioana Ştefu a continuat seria evoluţiilor bine şi a înregistrat rezultatele: 3-0 cu CSM CSS 1 Constanţa, 3-0 cu CSA CSŞ Steaua Bucureşti şi 1-3 cu Rapid Bucureşti, după un meci aprig disputat în care micuţii şi talentaţii jucători gălăţeni au fost foarte aproape să egaleze şi să împingă meciul în tie-break.

În ciuda primei înfrângeri, echipa gălăţeană îşi păstrează fotoliul de lider şi are şanse mari de calificare la turneul final.

Lotul de jucători: Valentin Lazăr, Ştefan Dajbog, David Constandache, Alexandru Gorovei, Darius Iordache, Tudor Boroş, Matei Munteanu, Fabian Ionescu, Mihai Cotfas, Eduard Hristache, Vlad Pîrvu, Matei Topălescu, Filip Topălescu, Edward Răducan.

După trei turnee clasamentul se prezintă astfel: 1. CSM ARCADA 22 puncte, 2. Rapid Bucureşti 20 p, 3. CSA CSS Steaua 12 p, 4. CSM CSS 1 Constanţa 0 p.

Ultimul turneu din prima fază se va disputa în perioada 23-25 ianuarie 2026, la Bucureşti.


Articole înrudite