12 noiembrie este o zi importantă pentru CSM Arcada. Pe 12 noiembrie 2023, echipa noastră se califica în premieră în grupele CEV Champions League după o înfrângere cu Olympiacos Pireu, scor 1-3, într-un turneu de calificare desfăşurat la Galaţi.
Peste exact doi ani, formaţia gălăţeană pregătită de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu a revenit în Challenge Cup pentru duelul cu finlandezii de la Levoranta Sastamala.
CSM Arcada, cu finlandezii Nikula şi Savonsalmi în formula de start, a strâns rândurile după înfrângerea cu Dinamo, scor 0-3 şi începutul ezitant din campionat şi şi-a răsplătit suporterii cu o victorie în minim de seturi, scor 3-0 (16, 22, 15).
Finlandezii au jucat curajos, au condus pe tabela de marcaj în fiecare set: 5-7 (set 1), 14-17 (set 2), 9-11 (set 3), dar Bala, Nikula & Co au rămas concentraţi până la final şi au făcut un pas uriaş spre calificarea în 16-imi.
Echipa gălăţeană a început cu formula: Bala 13 puncte, Savonsalmi 7 p, Nikula 13 p, Lohmus 5 p, Stalekar 9 p, Vanker - Kosinski, libero. Au mai jucat: Dinculescu, Constantin, Aldea 2 p, Iereschenko 2 p.
Partida retur se va disputa pe 19 noiembrie în Finlanda. Până atunci, CSM Arcada va juca duminică, 16 noiembrie, în Giuleşti cu Rapid Bucureşti, de la ora 16.30, în cea de-a 5-a etapă a Diviziei A1.
Sursa foto: Sportul Ilustrat
