08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sportul cu balonul oval în VII are o bogată tradiţie în rândul copiilor din şcolile judeţului Galaţi, cu vârsta de până la 20 de ani. Începând cu anul 1972, Şcoala Generală din comuna Fârţăneşti a organizat opt ediţii ale unei cupe la mini-rugbi unde au participat zeci de copii, atât din ţară cât şi din străinătate (Bulgaria şi Polonia). În urmă cu ceva timp, a existat şi un campionat judeţean de mini-rugbi cu participarea echipelor din localităţile: Tecuci, Cosmeşti, Galaţi, Tg. Bujor etc. Dintre cadrele didactice care au sprijinit aceste activităţi nu putem să nu-i amintim pe: prof. Costescu, prof. Radu Bălan, prof. Surugiu, prof. Botez, prof. V. Filip, prof. V. Diculescu, prof. G. Felea, prof. R. Prodan. Colegiul Tehnic Traian Vuia din oraşul nostru a organizat toate ediţiile Cupei Dunării de Jos, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să aibă loc a XII-a ediţie. Dintre jucătorii reprezentativi care au participat de-a lungul anilor la aceste competiţii şi au fost selecţionaţi la loturile reprezentative, amintim pe: Cristian Lazăr, Adrian Maftei, Ştefan Ciuntu, Ionuţ Vlăduianu, Dragoş Mihăilă şi Ionuţ Florea. Ultimul jucător amintit este component al Naţionalei de rugbi în VII şi va participa curând la Moscova, la o nouă ediţie a Campionatului European. Dascălii care au organizat şi antrenat la aceste turnee au fost: prof. Filip, prof. Pop, prof. D. Vlad, prof. V. Diculescu, fam. prof. Viorel, Marius şi Dorian Secuianu, la reuşita acestor manifestări un rol important având şi câţiva oameni de bine: Ştir, Mitroi, Căluian, Rădulescu, David, Aur, Manoniu, Botoc, Grosu, Vântdevară, Mihai, Ionescu, Enăchescu, Cosmiuc, Cristoloveanu, Cuţitaru, Picu, Badiu, Homner şi actualul director, Lidia Mazilu.


Articole înrudite