20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cele mai mici baschetbaliste de la Phoenix Paneurogal au ambiţii mari
Cele mai mici baschetbaliste de la Phoenix Paneurogal au ambiţii mari
Braşovul este în această perioadă capitala baschetului juvenil. În perioada 28 iunie -3 iulie, oraşul de la poalele Tâmpei va găzdui Campionatul Naţional de minibaschet rezervat fetelor. La startul competiţiei şi-au anunţat participarea 30 de echipe iar lupta pentru primele locuri se anunţă interesantă. Oraşul de la Dunăre va fi reprezentat de 12 fetiţe de la Phoenix Paneurogal, care şi-au propus să urce cât mai sus în clasamentul final. „Anul trecut, cu generaţia 1997 am ocupat locul patru. Dacă ar fi să respectăm tradiţia din acest sezon, ar trebui să progresăm. Oricum obiectivul pe care ni l-am propus este clasarea între primele opt la acest turneu”, ne-a declarat antrenorul Mugurel Lepădatu. Lotul gălăţean este următorul: Bianca Nini, Andreea Creţu, Diana Răcuciu, Cătălina Pălimaru, Andreea Grigore, Ioana Panait, Oana Petre, Andra Rugină, Andreea Andrieş, Ana Maria Neagu, Ştefania Antohi, Roxana Chitic. Altfel, în perioada 3-8 iulie, gălăţeanca Iulia Răileanu (foto), MVP-ul turneului final Under 15, împreună cu timişoreanca Bianca Blănaru, vor participa la un campus de pregătire sub egida FIBA, ce va avea loc la Postojna (Slovenia).


Articole înrudite