Oţelul Galaţi îşi ia revanşa în faţa formaţiei lui Dorinel Munteamu

Superliga României la fotbal a revenit în actualitate cu partidele celei de-a 3-a etape. Oţelul Galaţi a primit, sâmbătă după amiază, vizita formaţiei conduse de Dorinel Munteanu, Hermannstadt.
Lovitura de start a fost dată de Iulian “Max” Arhire, unul dintre talentele locale ale echipei gălăţene care în anii 90 îşi câştigase renumele de Campioana Provinciei.
După seria negativă din ultima perioadă, Oţelul Galaţi a intrat foarte motivată şi agresivă în joc şi a irosit prima ocazie la şutul lui Fernandes (min.1). La primul corner, oţelarii au deschis scorul prin căpitanul Lameira (min.6) după o deviere a lui Fernandes. Peste doar un minut Andrezinho a avut minge de 2-0 . Sibienii şi-au scos colţii şi Jair (min.12) a trecut pe lângă egalare. Bană (min.16) l-a pus la încercare pe portarul Laza dar acesta a fost la post. Ciobanu (min.23) a şutat slab din lovitură liberă. Andrezinho a înscris în min.29, dar de la margine s-a semnalizat offside şi golul a fost anulat. Avantaj minim pentru echipa noastră la pauză.

Soarta partidei s-a decis la nouă minute de la reluare, când Ciobanu a dat un eurogol din lovitură liberă, din poziţie laterală, când toată lumea se aştepta la o centrare, cu un şut direct în vinclu. Hermannstadt a fost aproape să reducă diferenţa în min.70, dar Dur-Bozoancă a salvat în faţa lui Gjorgjievskki. Oţelul a continuat să aibă iniţiativa şi Ciobanu (min.79) a trecut pe lângă dublă, şutul său ţintind bara.

Rezultat final: Oţelul Galaţi -Hermannstadt 2-0 (1-0).
Antrenorul Stjepan Tomas a aliniat formula: Dur-Bozoancă -Zhelev, Zivulic, Ne Lopes, Kazu -Ciobanu, Lameira -Bană (min.72 Bordun), Andrezinho (min.61 Bruno Paz), Luan Campos (min.56 Conrado) -Fernandes (min.72 Debeljuh).
După cinci meciuri, Oţelul Galaţi revine cu o victorie importantă, acumulează 24 de puncte şi urcă momentan pe locul 4 în play-out.

Oţelarii vor întâlni etapa viitoare, pe 11 aprilie, de la ora 20.00 pe FCSB, la Bucureşti.

Sursa foto: Sportul ilustrat

Stjepan Tomas, antrenor Oţelul Galaţi: „Vrem să ne clasăm pe primele două locuri din clasament”: https://www.monitoruldegalati.ro/sport/stjepan-tomas-antrenor-otelul-galati-vrem-sa-ne-clasam-pe-primele-doua-locuri-din-clasament.html

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...