
Anunţul a fost făcut, astăzi, de preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, care a descris momentul drept unul decisiv pentru demararea investiţiei.
„Astăzi am făcut un pas decisiv pentru realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din judeţul Galaţi”, a transmis acesta.
Potrivit proiectului actualizat, noua Centură Mare va avea o lungime totală de 32 de kilometri, iar prima etapă de execuţie va cuprinde 22 de kilometri.
Traseul va începe din zona Vămii Giurgiuleşti (DN2B), va ocoli Lacul Brateş şi va continua prin apropierea localităţii Costi (DN26), intersectând drumurile judeţene DJ251 şi DJ255A. Ulterior, şoseaua va traversa comunele Vânători, Smârdan şi Şendreni, urmând să se conecteze cu DN25 în zona Braniştea – Traian.
Astfel, va fi creat un coridor rutier modern care va lega DN25, drumul de conexiune Galaţi–Brăila către Autostrada Moldovei (A7), DN26 şi DN2B, principalul traseu spre Republica Moldova şi Ucraina.
Noua şosea este gândită pentru a scoate traficul greu din municipiul Galaţi şi pentru a fluidiza circulaţia în întreg judeţul.
Consiliul Judeţean Galaţi a preluat responsabilitatea pregătirii întregii documentaţii tehnice, inclusiv obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, precum şi organizarea procedurii de licitaţie. Actualizarea documentaţiei a fost necesară deoarece studiul de fezabilitate fusese realizat în 2015 şi nu mai corespundea cerinţelor tehnice şi economice actuale. Finanţarea investiţiei este prevăzută din fonduri europene.
După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, următoarea etapă este lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi afirmă că Centura Mare reprezintă una dintre cele mai importante investiţii de infrastructură pentru judeţ, cu impact atât asupra mobilităţii, cât şi asupra dezvoltării economice.
„Centura Mare a Galaţiului este mai mult decât un drum. Este un proiect strategic care va reduce traficul din municipiu şi judeţ, va creşte siguranţa rutieră, va facilita transportul de mărfuri şi va susţine dezvoltarea economică a întregii regiuni”, a declarat Costel Fotea.