04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Întâlnirea dintre reprezentanţii sindicatelor şi cei ai conducerii Combinatului s-a terminat marţi noapte fără ca reprezentanţii celor două părţi să ajungă la o înţelegere în privinţa creşterii salariale de care vor beneficia siderurgiştii începând cu data de 1 ianuarie. Toate sindicatele au respins propunerea admnistraţiei, şi anume de acordare a unei majorări salariale de 7% în cazul muncitorilor, la care se mai adaugă acordarea unui bonus lunar de 15 lei în cazul în care se îndeplinesc anumite norme de protecţie a muncii, denumite puncte cardinale, şi respectiv acordarea unei majorări de 4 la sută şi a unui bonus lunar de 20 de lei încazul personalului TESA. Sindicaliştii şi-au menţinut solicitarea legată de creşterea salariilor şi au adus aceleaşi argumente invocate şi în cadrul şedinţelor de tratative anterioare, cum ar fi corelarea creşterii salariale cu rata inflaţiei din ultimii 3 ani precum şi faptul că ar trebui să se găsească fonduri pentru creşterea corespunzătoare a salariilor atât timp cât s-au găsit bani pentru acordarea de recompense financiare angajaţilor care doresc să plece din Combinat. Deoarece nu au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii conducerii, reprezentanţii sindicatelor au trimis câte o adresă conducerii Combinatului în care au anunţat faptul că s-au creat premisele declanşării conflictului de interese. Potrivit legii, în termen de 2 zile conducerea Combinatului îi poate sau nu chema pe sindicalişti la noi tratative pe marginea revendicărilor lor. Dacă în termen de 2 zile reprezentanţii celor două părţi nu ajung la un acord, sindicaliştii pot înregistra conflictul de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi.
Mircea Scântei, preşedintele FSS Metarom, federaţie la care sunt afiliate cele mai multe dintre sindicatele de pe platforma siderurgică, ai căror lideri au participat la negocieri, ne-a declarat că federaţia sprijină demersurile sindicatelor care au drept scop obţinerea unei majorări salariale cât mai mari în condiţiile în care rata inflaţiei înregistrate anul trecut a fost de peste 8%. Preşedintele FSS Metarom a mai precizat că sindicatele parcurg paşii prevăzuţi de lege ca urmare a faptului că nu au ajuns la un acord cu administraţia şi a mai criticat politica dusă de la privatizare şi până în prezent, şi anume aceea de reducere a personalului în urma derulării schemelor de plecări voluntare.
”Demersurile sindicatelor sunt pe deplin justificate iar elementele de productivitate, investiţii, cad total în sarcina conducerii combinatului, care trebuie să îşi asume răspunderea pentrut acest lucru. Un lucru foarte  grav e cel legat de anunţarea unei scheme de plecări voluntare în timpul negocierii Contractului Colectiv de Muncă. În acest fel s-a atacat unitatea de acţiune a lucrătorilor din combinat chiar în contextul în care Codul Muncii spune că în timpul negocierilor nu se fac greve dar nu se fac nici disponibilizări, lucru încălcat de companie prin ultimele intenţii de plecări voluntare”, ne-a declarat ieri, în jurul orei 14, Mircea Scântei. Până la închiderea ediţiei nu au apărut elemente noi pe marginea acestui subiect.

Articole înrudite