Finanţare pentru modernizarea Serviciilor de Urgenţă şi Medicină Internă din judeţul Galaţi.
"Continuăm proiectele de modernizare a serviciilor medicale pentru 60.000 de gălăţeni din Târgu Bujor şi comunele limitrofe, precum Vârlezi, Umbrăreşti, Fârţăneşti, Băneasa sau Jorăşti. Am obţinut, alături de partenerii din Raionul Hînceşti, Republica Moldova, şi Spitalul din Târgu Bujor, o nouă finanţare europeană, în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de 1,6 milioane de euro, pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de pe ambele maluri ale Prutului. Consiliul Judeţean Galaţi va beneficia de aproape 1,4 milioane de euro, fonduri destinate construirii unui nou corp de clădire la Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor, care va găzdui Camera de Primiri Urgenţe şi Secţia de Medicină Internă. Clădirea P+1, modernă şi eficientă energetic, va avea saloane de 2-3 paturi cu baie proprie, climatizare, cabinete medicale moderne. Dotările noului corp medical vor fi pe măsură: ecografe, paturi ATI, electrocardiografe, defibrilatoare, monitoare pentru funcţii vitale, prize de oxigen etc. – toate pentru a oferi pacienţilor tratamente sigure şi eficiente. La rândul lor, în cadrul acestui proiect, colegii noştri din Hînceşti vor repara Cabinetul medicilor de familie din localitatea Drăguşenii Noi", informează Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Printre activităţile de cooperare se vor mai număra şi schimburile de experienţă între cadrele medicale, dar şi cursurile de prim-ajutor pentru 1.100 de elevi şi cadre didactice din şcolile din judeţul Galaţi şi raionul Hînceşti.