Originară din Galaţi, Luminiţa Lenuţa trăieşte de peste trei decenii în Australia, la Canberra, unde s-a afirmat ca artist fotograf de renume, participând la expoziţii şi colaborând cu numeroşi fotografi australieni şi români. În 2019, a fost distinsă cu o diplomă de recunoaştere din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru contribuţia sa la promovarea culturii româneşti în Australia.
Recent, Luminiţa a revenit în România, într-o călătorie plină de emoţii şi redescoperiri. Am stat de vorbă cu ea despre pasiunea pentru fotografie, despre viaţa în Australia şi despre legătura care o leagă în continuare de ţara natală.
„Fotografia este spaţiul meu divin” – interviu cu artista Luminiţa Lenuţa
– Doamnă Luminiţa Lenuţa, aţi fost recent premiată de către statul român în cadrul unei ceremonii la Canberra. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest moment?
A fost o mare bucurie şi o onoare. Evenimentul a avut loc la Ambasada României din Canberra, în prezenţa doamnei ministru Natalia-Elena Intotero. Am primit o diplomă de recunoaştere pentru activitatea mea profesională şi contribuţia la promovarea culturii româneşti în Australia. Alături de mine au fost premiaţi scriitorul Daniel Ioniţă, actorul şi jurnalistul Cătălin Anastase, Cristina Iordache – fondatoarea unei trupe de dansuri din Sydney – şi domnul George Kazan, importator de produse româneşti. A fost o seară de suflet, dedicată românilor de succes din Antipozi.
– Sunteţi originară din Galaţi. Cum vă amintiţi de oraşul copilăriei?
M-am născut la Galaţi şi am studiat la Institutul Politehnic din oraş, urmând o carieră de inginer. Am lucrat la fabrica INETOF, unde se produceau elici navale. De acolo mi-am început drumul profesional, înainte de a emigra în Australia, în urmă cu 32 de ani. Îmi amintesc cu drag de plimbările pe Dunăre, de covrigăria de lângă liceul Cuza, unde mergeam în pauze. La ultima mea vizită m-am întristat să aflu că liceul nu mai este acolo...
– Cum a fost reîntâlnirea cu România după atâţia ani?
A fost o experienţă emoţionantă. Am revăzut locurile dragi, am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni. La Galaţi am luat masa, fireşte, cu un meniu pe bază de peşte, pe malul Dunării. M-am bucurat de ospitalitatea românească, de generozitatea prietenilor şi rudelor – m-am întâlnit cu unchiul Ion, cu verişoara Irina şi mulţi alţii.
Am fotografiat pieţele pline de culoare din România – fructe, legume, flori, scene de viaţă care m-au inspirat. Pentru mine, aceste cadre au fost o reîntoarcere la esenţă.
– În Australia v-aţi construit o carieră solidă în domeniul fotografiei. Cum a început această pasiune?
Fotografia a apărut în viaţa mea treptat, dar a devenit o adevărată chemare. Sunt membră în două cluburi de fotografie din Canberra şi am legături strânse cu fotografi din întreaga Australie. Practic multe genuri: de la peisaj şi portret, până la fotografia de stradă şi cea astronomică.
Îmi place dinamismul „street photography” – să surprind viaţa aşa cum este ea, spontană şi autentică. Respect întotdeauna etica meseriei: fotografiez copii doar cu acordul părinţilor. În acelaşi timp, am descoperit o mare pasiune pentru astrofotografie – am participat la workshopuri, mi-am achiziţionat echipamente speciale, iar cerul nopţii australiene îmi oferă infinite motive de inspiraţie.
– Aţi publicat recent şi un eseu fotografic, intitulat „Fotografia, spaţiul meu divin”. Ce aţi dorit să transmiteţi prin el?
Acest text, publicat pe platforma Liternet, este o confesiune despre legătura mea cu natura şi cu actul fotografic. Scriam acolo:
„Este locul unde nimic nu mai există, eşti tu şi natura în jurul tău. Frigul, vântul, ploaia — cine le mai simte? Este doar bucuria sufletului de a fi înconjurat de o frumuseţe sălbatică.”
Fotografia este pentru mine o formă de meditaţie, o comuniune între suflet şi lume. Chiar şi atunci când condiţiile sunt grele – ploaie, frig, nopţi lungi – ceea ce rămâne este emoţia şi miracolul de a fi martor al frumuseţii.
– Ce vă inspiră cel mai mult în munca dumneavoastră?
Natura, oamenii, lumina. Fiecare loc are o energie proprie, iar fotografia este felul meu de a o înţelege. Când am fost în Islanda, am aşteptat mai bine de douăsprezece zile să văd aurora boreală. Când în sfârşit a apărut, a fost un dans ceresc – o lecţie despre răbdare, speranţă şi bucurie.
– Ce planuri aveţi pentru viitor?
Vreau să continui să fotografiez şi să expun lucrările mele atât în Australia, cât şi în România. Păstrez mereu legătura cu ţara mea, cu oamenii dragi, şi sper ca prin artă să aduc mai aproape cele două lumi care mă definesc – România şi Australia.
– Într-un cuvânt, cum aţi descrie fotografia?
Divină. Pentru mine, fotografia este spaţiul unde timpul se opreşte şi sufletul vorbeşte în imagini.
Luminiţa Lenuţa trăieşte la Canberra, Australia. A participat la numeroase expoziţii şi proiecte internaţionale de fotografie şi este cunoscută pentru stilul ei eclectic, care îmbină peisajul, portretul, fotografia de stradă şi astrofotografia. Eseul ei „Fotografia, spaţiul meu divin” poate fi citit pe platforma Liternet.
Galerie de imagini, mai jos!
