07 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tribunalul a decis! Liberty Galaţi primeşte ”păsuire” de 30 de zile să-şi salveze pielea
Tribunalul a decis! Liberty Galaţi primeşte ”păsuire” de 30 de zile să-şi salveze pielea

Toată lumea aşteaptă, astăzi, decizia Tribunalului Galaţi cu privire la intrarea în faliment a combinatului siderurgic Galaţi după ce vineri, 04 iulie 2025, ANAF şi-a menţinut decizia de respingere a planului de restructurare din cadrul procedurii de concordat preventiv.

Însă tot vineri, Liberty Galaţi a solicitat instanţei de judecată acordarea unui termen de 30 zile pentru prelungirea perioadei necesare obţinerii voturilor tuturor creditorilor. În plus, totodată a fost prelungită cu 30 zile şi perioada în care sunt suspendate executările silite împotriva combinatului siderurgic.

Reamintim că, în primă fază, nu s-a cerut votul tuturor creditorilor, ci s-a mers doar pe mâna creditorilor foarte mari (creditorii garantaţi), iar ANAF a respins planul de restructurare, drept pentru care combinatul siderurgic de la Galaţi putea intra azi în faliment, dacă instanţa nu acorda acest răgaz de o lună de zile.

Potrivit declaraţiilor unui reprezentant al Liberty Galaţi, în această perioadă de 30 de zile se vor purta discuţii cu toţi creditorii în vederea obţinerii numărului de voturi necesar pentru aprobarea planului de restructurare, ceea ce înseamnă că se dă curs solicitării furnizorilor de a avea un dialog pe această temă.

Soluţia instanţei: ”Prelungeşte cu 30 de zile perioada negocierilor şi a exprimării votului cu privire la planul de restructurare al debitoarei precum şi suspendarea executărilor silite împotriva acesteia. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată astăzi, 07.07.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Liberty Galaţi are, astfel, la dispoziţie 30 de zile să-şi salveze pielea, mai ales că principalul artizan al planului de restructurare Euro Insol SPRL, prin reprezentantul său Remus Borza, s-a retras din consorţiul care fusese numit în calitate de administrator concordatar şi deci acum totul stă în mâinile Sierra Quadrant SPRL filiala Bucureşti.


Articole înrudite