Galaţiul ar putea fi reprezentat anul acesta pe scena mondială a roboticii de către echipa Strix Novus a Colegiului Naţional „Costache Negri”. După doi ani de muncă intensă, elevii gălăţeni
Galaţiul ar putea fi reprezentat anul acesta pe scena mondială a roboticii de către echipa Strix Novus a Colegiului Naţional „Costache Negri”. După doi ani de muncă intensă, elevii gălăţeni
Kira Kiralina, vedeta Felisei Bucovina, îşi continuă parcursul impresionant în lumea felină internaţională, confirmându-şi statutul de top într-o competiţie extrem de exigentă. După ce în 2025 a fost desemnată cea
Progresele înregistrate după 2010 în reducerea riscurilor precum poluarea, fumatul sau consumul de alcool sunt serios afectate de creşterea obezităţii, arată un raport al OCDE. Potrivit documentului, bolile netransmisibile, precum
Ceea ce în anii ’90 era considerat o bizarerie culturală strict japoneză a devenit, în 2026, o problemă globală de sănătate publică. Fenomenul hikikomori, adică izolarea socială extremă, nu mai
România se alătură comunităţii europene în efortul de a sprijini umanitar populaţia civilă din Liban, care se confruntă cu o criză umanitară, generată de situaţia de securitate din Orientul Mijlociu.
Lumina Sfântă va fi adusă cu un zbor special de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara,
Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal Galaţi, Dan Cristian Neicu, lansează un semnal de alarmă privind politicile de sprijin pentru familii, comparând situaţia din România cu cea din Ungaria şi atrăgând atenţia
Mircea Lucescu a murit în această seară, 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Decesul a fost declarat în jurul orei 20:30,
Criza energetică globală se intensifică, iar experţii avertizează că România şi Uniunea Europeană se pot confrunta cu probleme serioase de aprovizionare cu resurse esenţiale. Expertul în fiscalitate Gabriel Biriş atrage
Presiunile bugetare generate de reînarmare, cheltuieli sociale şi tranziţia verde readuc în prim-plan o idee considerată până recent marginală: impozitarea marilor averi. La nivelul Uniunea Europeană, această temă nu mai
